Sentința civilă nr. 1100/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1100/2013 Ședința publică de la 31 Mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., Judecător

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S. L. D. T. S. R. în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. A O. N., și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care .

Cauza s-a judecat în fond la termenul din 9 mai 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanta SC";L. D. T. ";S. R. a chemat în judecată pe pârâta A. F. P. N. solicitând anularea Deciziei de clacul a taxei de poluare nr. 4448 din data de_ emisă de A. F. P. N., obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 4.449 lei și la plata dobânzii legale începând cu data plății și până la data restituirii, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a achiziționat în 2009 un autoturism BMW, importat din UE, respectiv Germania, pentru care, cu ocazia înmatriculării pentru prima dată în România, a achitat suma de 4.449 lei reprezentând taxă de poluare. Susține că taxa a fost achitată cu ordinul de plată nr. 16 din_ și i-a fost percepută în baza art. 214/1 și 213/3 din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 343/2006.

Consideră că taxa de poluare plătită este contrară normelor comunitare care stipulează că atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestora.

Reclamanta susține că a solicitat restituirea sumei de 4.449 lei printr-o adresă înregistrată la A. F. P. N. sub nr. 30387/_, însă i s-a refuzat restituirea, cu motivarea că taxa de poluare a fost încasată în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003.

În privința caracterului taxei de poluare s-a apreciat că aceasta este o taxă cu efect echivalent taxelor prevăzute de art. 23-25 din Tratatul CE, deoarece se aplică și produselor importate.

Se apreciază că perceperea taxei și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrară normelor comunitare.

În esență se susține că perceperea acestei taxe încălcă principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne atât timp cât pentru un autoturism deja înmatriculat în România nu se percepe această taxă la achiziționarea vehiculelor din România, deja înmatriculate în țară.

OUG nr. 50/2008 contravine art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), interpretat de CJUE în cauza Tatu împotriva României, C—402/09, conform căruia "niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 23 paragraful 1, art. 25, și art. 90 paragraful 1 din TCE, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, art. 205-207 din OG nr. 92/2003, art. 1 alin. 1, art. 7, 8 alin. 1, 10 alin. 1 și 3, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, OG nr. 9/2000.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 14).

Pârâta, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar în numele său de Direcția Generală a F. P. Bistrița-N. (f. 21-22) a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate și în consecință menținerea taxei pe poluare achitată de reclamant ca fiind legal percepută și încasată.

În motivare s-a arătat că instituirea și perceperea taxei de poluare are ca scop îmbunătățirea calității aerului, așa cum rezultă din art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008. Taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru

autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.

Taxa pe poluare se plătește, conform art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul.

Taxa pe poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate, ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

La baza instituirii taxei stă principiul poluatorul plătește.

Cât timp această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat, astfel că nu se poate susține încălcarea acestui text legal.

CJCE a stabilit că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxă pe poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea

taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Din analiza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigențele stipulate de CJCE sunt respectate.

Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.

În privința cererii de plată a dobânzii a solicitat respingerea acestui petit, invocând în drept prevederile art. 10 alin.1 din OG nr. 13/2010.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 115- 118 C.proc.civ.

Prin cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă (f. 23) prin Direcția Generală a F. P. Bistrița-N. s-a solicitat chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. și obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitată de reclamant și a cheltuielilor de judecată în ipoteza admiterii acțiunii principale.

În motivare s-a arătat că entitatea care încasează taxa este pârâta, însă destinatarul sumelor încasate este A. F. pentru M., conform art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 5 alin. 1 din OUG nr.

50/2008.

Analizând actele și lucrările dosarului

tribunalul reține faptul că în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițială a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG nr. 50/2008 după data de_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare

puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională în vigoare la data plății taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă cu 0.P.nr. 16/_ (f. 7) nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.), considerent pentru care se impune restituirea acesteia.

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită, ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă și integrală reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

În acest sens s-a pronunțat și CJCE în cauza M. Irimie C-565/11, în care a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Prin urmare, odată cu restituirea sumei achitate se impune și plata dobânzii legale aferente sumei încasate de pârâtă, cu începere de la data încasării -_ și până la data plății efective, calculată în baza OG nr. 9/2000 în vigoare până la data de

1 octombrie 2011, respectiv OG nr. 13/2011 aplicabilă potrivit art. 19 din 1 octombrie 2011.

Cererea de anulare a Deciziei nr. 4448/_ (f. 8) emisă de pârâta A.

F. P. N. nu este întemeiată, deoarece reclamanta nu a urmat procedura prealabilă, aceea a contestării deciziei la organul fiscal, urmată de contestarea ei în instanță.

Este adevărat că prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii s-a statuat în sensul că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală, însă în condițiile în care reclamantul înțelege să obțină și anularea deciziei de calcul (deși restituirea poate opera și fără anularea acestei decizii) trebuia urmată procedura prealabilă prevăzută de lege.

Cererea de actualizare a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare respectiv de

4.449 lei și a dobânzilor legale pretinse prin cererea de chemare în judecată, cu indicele inflației nu este întemeiată, întrucât prejudiciul suferit prin faptul că reclamanta nu a dispus de suma de bani nerestituită este echivalent cu suma plătită și actualizată doar cu nivelul dobânzii legale, atât timp cât prin lege (OG nr. 13/2011) se prevede că atunci când obligația este purtătoare de dobânzi renumeratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală.

În baza considerentelor reținute și a textelor legale evocate, tribunalul va admite în parte acțiunea civilă formulată și în consecință va obliga pârâta A. F.

P. N. să restituie reclamantei suma de 4.449 lei achitată cu Ordinul de plată nr. 16/_ cu titlu de taxă de poluare; va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 4.449 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă; va respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 4448 din_, emisă de pârâtă.

Se va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la actualizarea sumei de 4.449 lei în funcție de indicele de inflație precum și de actualizare cu indicele de inflație a dobânzilor legale pretinse prin cererea de chemare în judecată.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, tribunalul o va obliga să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, în limitele admiterii acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 5 alin. 1 și 3 din OUG nr. 50/2008 taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, se plătește de către contribuabil într- un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, care gestionează aceste sume.

Având în vedere faptul că în final sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu, în baza dispozițiilor art. 60 C.proc.civ., tribunalul va admite chemarea în garanție formulată de pârâtă și în consecință, va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. N. suma de 4.449 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă sumei de 4.449 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC"L. DANT. "S. R., cu sediul în R., str. Pincipală nr. 432 jud. Bistrița-N., împotriva pârâtei A. F. P. N. cu sediul în N., str. P. U. nr. 3 A jud. Bistrița-N., și în consecință:

-obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 4449 lei achitată cu ordinul de plată nr. 16 din_, cu titlu de taxă de poluare;

-obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 4449 lei începând cu data achitării acestei sume -_ și până la restituirea efectivă.

Respinge cererea de anulare a Deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 4448/_ emisă de pârâta A. F. P. N. ,

Respinge petitul de actualizare a sumei de 4449 lei în funcție de indicele de inflație precum și de actualizare cu indicele inflației a dobânzilor legale pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâta A. F. P. N. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P.

N. prin Direcția Generală a F. P. Bistrița-N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294 CORP A, sector 6;

-obligă chemata în garanție A. F. pentru mediu să plătească pârâtei

A. F. P. N. suma de 4449 lei achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă sumei de 4449 lei începând cu data achitării sumei (_ ) și până la restituirea efectivă, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. V. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1100/2013. Contencios. Despăgubire