Sentința civilă nr. 1103/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1103/2013 Ședința publică de la 31 Mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., Judecător

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul G. R. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.

B. -N., A. F. P. A O. B., și chemata în garanție A.

F. PENTRU M., având ca obiect despăgubire restituire taxă poluare împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care .

Cauza s-a judecat în fond la termenul din 9 mai 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamantul G.

R.

a chemat în judecată pe pârâtele A. F. P. B. și D. G. a

F. P. B. -N.,

solicitând anularea Deciziei de stabilire a taxei pentru emisii poluante nr. 21314/_ ; obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 3.550 lei; plata dobânzii legale începând cu data plății și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul arată că a achiziționat prin cumpărare un autoturism marca Toyota tip_ 250(L) Avensis, având norma de poluare EURO 4, serie șasiu SB1DW56L20E008185 an de fabricație 2003. A menționat că la data achiziționării autoturismului acesta era înmatriculat în Regatul Unit al Marii Britanii și că în vederea înmatriculării în România i s-a pretins de autoritatea fiscală să achite cu titlu de taxă de poluare suma de 3.550 lei.

Reclamantul arată că a achitat taxa de poluare de 3.550 lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 21314 din_ cu chitanța seria TS8 nr. 3221756/_ .

Apreciind că nu se cuvenea plata taxei, a depus la DGFP B. -N. o contestație împotriva Deciziei nr. 21314 din_ însă contestația a fost respinsă, fiind menținute dispozițiile din Decizia nr. 21314 din_ .

Se apreciază că perceperea taxei și condiționarea înmatriculării în România a unui vehicul de plata taxei este contrară normelor comunitare.

În esență se susține că perceperea acestei taxe încălcă principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne atât timp cât pentru un autoturism deja înmatriculat în România nu se percepe această taxă la achiziționarea vehiculelor din România, deja înmatriculate în țară.

La fel ca și OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 contravine art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), conform căruia "Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";.

Potrivit art. 148 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din alin 2.

Prin Deciziile pronunțate de CJE în cauzele Costa/Enel (1964) și Simmenthal (1976) CJE s-a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 90 paragraful 1 din TCE, art. 148 alin. 2 din Constituție, OG nr. 92/2003, OG nr. 50/2008.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 4).

Pârâta D. G. a F. P. B. -N., în numele său cât și în numele pârâtei A. F. P. B. a depus întâmpinare ( f.23-29).

Prin întâmpinarea depusă pârâta D. G. a F. P. B. -N. a invocat lipsa calității procesuale pasive, atât în ce privește petitul de anulare a Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 21314/_ emisă de către A. F.

P. B., cât și în ce privește capătul de cerere vizând restituirea taxei. Sub acest aspect s-a relevat că decizia de calcul a taxei a fost emisă de A. F. P.

B. și că tot aceasta a încasat taxa de poluare a cărei restituire o solicită reclamantul. Ca urmare s-a susținut că nu se impune ca instanța să pronunțe în cauza de față o hotărâre în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B. -N.

, considerent pentru care s-a solicitat respingerea acțiunii promovate împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în contencios fiscal iar pe cale de consecință, menținerea taxei de poluare achitată de reclamant ca fiind legal percepută și încasată.

În motivare s-a arătat că taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012 cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul.

Legea nr. 9/2012 asigură aplicarea echitabilă prin acordarea posibilității restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculate conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.

Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere a poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigențele stipulate de CJCE sunt respectate.

Măsura suspendării temporare luată prin OUG nr. 1/2012 s-a impus din considerente de ordin tehnic, astfel încât a avut loc doar o amânare a termenului de plată și nu o exonerare.

Taxa pe emisiile poluante nu poate fi asimilată impozitelor interne, ea fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului.

Textul art. 110 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă pentru emisii poluante percepută cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.

Prin urmare, existența unei taxe pentru emisii poluante nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisii poluante achitată de reclamant.

În privința cererii de plată a dobânzii s-a arătat că Ordinul nr. 1899/2004 nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de restituire nu s-a soluționat în termenul legal.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012, Ordinul nr. 1899/2004, OG nr. 50/2008, OG nr. 92/2003.

Prin cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă A. F. P.

B. prin D. G. a F. P. B. -N. (f. 24) s-a solicitat chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. și obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitată de reclamantă și a cheltuielilor de judecată în ipoteza admiterii acțiunii principale.

În motivare s-a arătat că entitatea care încasează taxa este pârâta, însă destinatarul sumelor încasate este A. F. pentru M., conform art. 5 alin. 1- 3 din Legea nr. 9/2012.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.

Excepția lipsei calității procesuale pasive

a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 9 mai 2013.

Analizând cu prioritate această excepție tribunalul reține faptul că aceasta este întemeiată, întrucât între pârâta D. G. a F. P. B. -N. și reclamant nu s-a stabilit niciun raport juridic fiscal, atât timp cât pârâta nu a încasat suma de bani solicitată spre restituire și nici nu a emis decizia de calcul a taxei de poluare contestată.

În aceste condiții, în care D. G. a F. P. B. -N. nu a emis decizia supusă analizei în prezentul cadru procesual și nici nu a încasat suma a cărei restituire se solicită, pârâta nu justifică legitimare procesuală pasivă, considerent pentru care se impune admiterea excepției cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant împotriva acestei pârâte, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului

raportat la acțiunea reclamantului împotriva pârâtei A. F. B., tribunalul reține faptul că în prezent, compatibilitatea Legii nr. 9/2012, în vigoare la data plății taxei, cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițială a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG nr. 50/2008 după data de_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pentru emisii poluante aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, Legea nr. 9/2012 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie

cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, taxa pentru emisiile poluante impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din T.F.U.E., interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Prin urmare, în privința taxei pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 trebuie să se rețină că reglementarea națională în vigoare la data plății taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pentru emisii poluante plătită de reclamant cu chitanța seria TS8 nr. 3221756 din data de_ (f.13), în cuantum de 3.550 lei, nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.), considerent pentru care se impune restituirea acesteia.

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită, ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă și integrală reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

În acest sens s-a pronunțat și CJCE în cauza M. Irimie C-565/11, în care a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Prin urmare, odată cu restituirea sumei achitate se impune și plata dobânzii legale aferente sumei încasate de pârâtă, cu începere de la data încasării -_ și până la data plății efective, calculată conform OG nr. 13/2011 aplicabilă potrivit art. 19 din 1 octombrie 2011.

Cererea de anulare a Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 21314/_ (f. 7) este neîntemeiată.

Anularea deciziei de calcul a taxei nu poate fi dispusă, întrucât reclamantul nu a urmat procedura prealabilă, aceea a contestării deciziei la organul fiscal, urmată de contestarea ei în instanță.

Este adevărat că prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii s-a statuat în sensul că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei emisii poluante nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei emisii poluante, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală, însă în condițiile în care reclamantul înțelege să obțină și anularea deciziei de calcul (deși restituirea poate opera și fără anularea acestei decizii) trebuia urmată procedura prealabilă prevăzută de lege.

În baza considerentelor reținute și a textelor legale evocate, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F.

P. B. -N. și în consecință va respinge acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtei D. G. a F. P. B. -N. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva Administrației F. P. B. și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 3.550 lei achitată cu chitanța seria TS8 nr. 3221756 din data de_ cu titlu de taxă de poluare; va obliga pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3.550 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă; va respinge

ca neîntemeiată cererea de anulare a deciziei nr. 21314/_ emisă de A. F.

P. B. .

În temeiul art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, tribunalul o va obliga să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă de timbru de 39 lei, timbru judiciar de 0,30.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 5 alin. 1 și 3 din OUG nr. 50/2008 taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, se plătește de către contribuabil într- un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, care gestionează aceste sume.

Având în vedere faptul că în final sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu, în baza dispozițiilor art. 60 C.proc.civ., tribunalul va admite chemarea în garanție formulată de pârâtă A.

F. P. B. - prin D. G. a F. P. B. -N. și în consecință, va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A.

F. P. B. suma de 3.550 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă sumei de 3.550 lei începând cu data achitării sumei

-_ și până la restituirea efectivă, precum și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. cu sediul în B., str. 1 D. nr. 6-8 jud. B. -N. ,

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul G. R., domiciliat în

C. -C. nr. 67, jud. B. -N., împotriva pârâtei D. G. a F. P.

B. -N. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul G. R. împotriva pârâtei A. F. P. B., cu sediul în B., str. T. nr. 2 A, jud. B.

-N., și în consecință:

-obligă pârâta A. F. P. B. să restituie

reclamantului suma de 3550 lei achitată cu chitanța seria TS8 nr. 3221756 din_ cu titlu de taxă pentru emisii poluante;

-obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3550 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă.

Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr. 21314/_, emisă de pârâta A. F. P. B. .

Obligă pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, parțiale.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P.

N. prin D. G. a F. P. B. -N. împotriva chematei în garanție A.

F. pentru M. cu sediul în B., S. I. nr. 294 CORP A sector 6, și în consecință:

- obligă chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P. B. suma de 3550 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă pentru emisii poluante, dobânda legală aferentă sumei de 3550 lei începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă precum și cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. V. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1103/2013. Contencios. Despăgubire