Sentința civilă nr. 11338/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11338/2013
Ședința publică de la 28 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul Z. N. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Având în vedere dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamantul aflată la fila 14 dosar, din care rezultă că acesta a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei și 0,30 lei timbru judiciar, obligație pe care nu a înțeles să o îndeplinească, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Tribunalul, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de
11 decembrie 2012,
reclamantul Z. N. A. în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. T. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1480 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. C. -Napoca.
Pârâta a formulat întâmpinare (f.16)
prin care a prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii și arătând în privește inadmisibilitatea ca reclamanta nu a contestat, în termenul legal prevăzut de art. 207 alin. 1 din OG n. 92/2003 decizia de calcul a taxei pe emisii, care constituie titlu de creanță, prin care a fost stabilită și a cărei restituire este solicitată. În conformitate cu art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 actul care putea fi atacat la instanța de contencios administrativ competența ar fi fost decizia de soluționare a contestației.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii motivat in esența de faptul că dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. Legea nr. 9/2012 nu contravine art. 90 din
1
Tratatul CE, scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunicare aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, Legea nr. 9/2012 este aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a discuta despre discriminarea acestora.
Prin aceeași întâmpinare, parata a formulat o cerere de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea, să dispună obligarea chematului în garanție să restituie pârâtei, întreaga sumă la plata căreia o va obliga.
Cererea a fost motivată pe dispozițiile art.1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora, "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
Apreciază că, în caz de admitere a acțiunii, pârâta nu va avea posibilitatea să restituie taxa pe poluare solicitată, decât dacă, suma plătită în contul beneficiarului FONDUL PENTRU MEDIU (a se vedea chitanța anexată de reclamant la dosarul cauzei), se va vira de către beneficiar în contul organului fiscal care a procedat la încasarea acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:
Pentru termenul de judecată fixat la 28 iunie 2013 reclamantul a fost legal citat cu mențiunea de a achita 39 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cereri ca netimbrate (f.14).
Reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel încât, în ședința publică din data de 28 iunie 2013, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a invocat excepția netimbrării.
Conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare (f. 14), reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei și 0,3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată. Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru menționate.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din
O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.
Raportat la cele expuse, Tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și în consecință:
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, urmează să fie admisă excepția netimbrării și se va anula ca netimbrată prezenta cerere.
In raport de soluția pronunțată pe cererea principala, tribunalul va respinge cererea de chemare in garanție, ca rămasă fără obiect.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării și în consecință:
Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Z.
N. A. domiciliat în T., str. L. nr. 4, ap. 45, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. T. cu sediul în T., Piața R. nr. 15 B, jud. C. .
2
Respinge ca lipsită de obiect chemarea în garanție a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 corp A sector 6 București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iunie 2013.
Președinte, Grefier,
O. -C. T. G. P.
în concediu de odihnă, semnează VICEPREȘEDINTE TRIBUNAL
E. L.
G.P. 09 Iulie 2013
3