Sentința civilă nr. 11449/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 11449/2013

Ședința publică din data de 02 iulie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: I. N. B.

Grefier: A. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta C. M. DECEANU

  1. F.

    în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. . La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

    P. edura de citare este legal îndeplinită.

    Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 27 iunie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02 iulie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

    T R I B U N A L U L

    Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus formulată de reclamanta C. M. DECEANU L. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.622 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, actualizată cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective conf. art. 3 alin.3 din OG 9/2000, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

    În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volvo V50, cu nr. de identificare YV1MW753142011095, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligată să achite, suma de 6.622 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE, sumă pe care a achitat-o cu chitanța seria TS4A nr. 7541636 la Trezoreria mun. C. -N. . A solicitat pârâtei restituirea taxei, însă pârâta a refuzat.

    Reclamanta a arătat că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită.

    Pârâta A.F.P. a mun. C. -N. nu a formulat întâmpinare în cauză.

    Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

    Pe fond reține că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Volvo V50, cu nr. de identificare YV1MW753142011095, autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene (f. 9,10, 16). În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 6.622 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. C. (f. 8). Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamanta s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, însă pârâta prin adresa nr. 60543 din_ a refuzat restituirea taxei . (f.6).

    Taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.

    241 ind.1 și urm C.fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

    Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

    Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

    Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea

    graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

    Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

    Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun. C. de a dispune restituirea acesteia.

    În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază că, în speță, se poate acorda doar dobânda legală, întrucât, perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere, încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă, de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

    Având în vedere cele mai sus reținute, instanța va admite acțiunea formulată de către reclamantă și, în consecință, va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 6.622 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă, calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

    În baza art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 439,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 400 lei, conform chitanței depuse la dosar (f.15).

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E

    Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.

  2. DECEANU L. F.,

    cu sediul în C. -N., str. Giordano Bruno nr. 26, jud. C., cu dom. procesual ales în C. -N., Calea D. nr. 97, ap. 15, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și, în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 6.622 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

    Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. A. T.

Red. 4 ex./I.N.B./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11449/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare