Sentința civilă nr. 11507/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184.
SENTINȚA Nr. 11507/2013
Ședința publică de la 03 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. S. B.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant Z. C. și pe pârât A. F. P. A M. C. -N.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond a părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 26 iunie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul Z. C. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 4.418 lei cu titlu de diferență nerestituită taxa specială pentru autovehicule și taxă de poluare, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor
înscrisuri: copie decizie de calcul al taxei de poluare, copie chitanță de plată a taxei de poluare, copie, copie certificat de înmatriculare, contractul de vânzare-cumpărare, cererea de restituire, cartea de identitate a autoturismului.
În drept, au fost invocate art.115 Cod procedură civil, art.90 și art.110 TFUE..
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul la data de 08 Mai 2007 a acumpărat din germania autoturismul marca Opel, tip Zafira, an de fabricație 2004, serie carte auto F 7., iar înmatricularea autoturismului a fost condiționată de achitarea sumei de 6.615 lei, cu titlu de taxă specială pentru autovehicule. La data de 11 August 2008 a adresat pârâtei o cerere de restituire a sumei achitate, iar prin Decizia de restituire nr.25182/11 August 2008 pârâta a dispus restituirea sumei de 2.197 lei, rămânând o sumă de 4.418 lei care i-a fost reținută în mod abuziv (f.7).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci
incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A.
F. P. a municipiului C. -N.
urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului diferența taxa specială și taxă de poluare achitată necuvenit,.
Fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul Z. C., cu domiciliul în
C. -N., str. Calea D., nr. 74, bl. Y9, ap. 79, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr. 19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4418 lei, reprezentând diferența între taxa specială și taxa de poluare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, _
Președinte,
F. S. B.
Grefier,
S. -I. Ș.
S.Ș. 11 Iulie 2013
F.S.B./A.B.P./12 Iulie 2013/4 exemplare