Sentința civilă nr. 1176/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1176
Ședința publică din data de 1 martie 2013 Instanța este constituită din:
Președinte: I. D. -D., judecător
V. C. -L., grefier
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul S. -P.
C. -D.
, cu domiciliul în localitatea Ș. -S., str. C., nr. 2, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDEȚULUI S. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOV.
, cu sediul în localitatea Z., Piața 1 D. 1918, nr. 12, județul
S., având ca obiect înmatriculare fără achitarea taxei pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă.
Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, pentru acțiunea introductivă, aspect față de care instanța constată că acțiunea este legal timbrată la acest termen de judecată (fila 15 și verso).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că pârâtul a solicitat prin cererea introductivă de instanță și întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că în dovedirea cererii de chemare în judecată și la solicitarea instanței de judecată, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare al autovehiculului (fila 18).
În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.
P. Județului S. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, obligarea acestei instituții la înmatricularea autoturismului marca Mercedes, serie sașiu WDB2083351F022507, proprietatea reclamantului fără achitarea taxei pe poluare pentru autoturisme, precum și anularea adresei nr._ emisă de pârâtă.
Starea de fapt dedusă judecății, conform înscrisurilor depuse la dosar
- și de altfel necontestată - este aceea că reclamantul a achiziționat autoturismul marca Mercedes, serie sașiu WDB2083351F022507, conform contractului de vânzare - cumpărare (fila 18).
Practic este vorba despre un autoturism care a fost inițial înmatriculat în Italia, stat membru al U.E., însă cu adresa nr._, pârâta a
1
refuzat înmatricularea definitivă pe numele reclamantului sub motiv că nu a achitat taxa specială pentru autoturisme.
În susținerea cererii, reclamantul a invocat și a dezvoltat pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Asupra cauzei pe fond, instanța reține următoarele:
Tribunalul apreciază că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența achitării taxei pentru emisiile poluante este un refuz nejustificat prin prisma următoarelor argumente:
În data de 7 aprilie 2011 Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza Tatu împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE și a dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României
";.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 care instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012:
"(1) Obligația de plată a taxei intervine:
cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării*)
";.
2
Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012 ca fiind - "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea in vigoare a prezentei legi, in condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicata, cu modificările si completările ulterioare";. În mod evident prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second-hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea art. 4 alin. (2) al Legii nr. 9/2012 ceea ce înseamnă că în continuare taxele pe emisiile poluante se plătesc doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le achiziționează din străinătate și le înmatriculează pentru prima dată în România, adică există o discriminare care încurajează cumpărarea de autovehicule rulate din România, pentru care, după intrarea în vigoare a legii și până la_ nu se mai plătește taxa pe emisiile poluante (cu specificațiile menționate în art. 4 alin.
(2) față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România pentru care se plătește.
Existând această discriminare generată de suspendarea aplicării art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 prin O.U.G. nr. 1/2012, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza Tatu sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art. 110 TFUE.
În consecință, tribunalul apreciază că în mod nelegal pârâta a condiționat înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei pe emisiile poluante, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamant va fi considerată fondată urmând a fi admisă.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea reclamantului(ei) S. -P. C. -D. , cu domiciliul în localitatea Ș. -S., str. C., nr. 2, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. JUDEȚULUI S. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOV. , cu
sediul în localitatea Z., Piața 1 D. 1918, nr. 12, județul S. .
Dispune anularea adresei nr. _ | emisă de pârâtă. | ||
Obligă pârâta să înmatriculeze | fără plata taxei | pe | poluare |
autovehiculul marca Mercedes, serie sașiu WDB2083351F022507.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 1 martie 2013.
Președinte, | Grefier, | |
I. D. -D. | V. | C. -L. |
Red. IDD/_
Dact. CLV/_ /4 ex.
Emis 2 comunicări/_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3