Sentința civilă nr. 1183/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.1183/2013

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.11037/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ formulată de reclamantul P. M. D. .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei, după care, a

preciindu-se că la dosarul

cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându- se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului C., petentul P. M. D., având calitatea de reclamant în dosar

nr._ al Tribunalului C., a solicitat instanței completarea dispozitivului sentinței civile nr.11037/2012, cu privire la obligarea pârâtei AFP C. -N. la

plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în sumă de 389,3 lei, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.

În motivarea cererii, se arată că prin sentința civilă nr. 11037/_ a Tribunalului C., instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamantul P. M. D., constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial deși reclamantul a solicitat acest lucru.

În drept s-au invocat prevederile art.281 ind. 2 și art.242 Cod procedură

civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11037/_ a Tribunalului C., pârâta A.

F. P. a M. C. -N. a fost obligată la plata către reclamantul P.

  1. D. a sumei de 3520 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală.

    Deși prin chemarea în judecată formulată de reclamant s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

    Potrivit art.281 ind.2 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

    Văzând că cererea formulată de reclamantul P. M. D., privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, îndeplinește condițiile impuse de art.281 ind.2 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite cererea formulată și va dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 11037/_ a Tribunalului C., în sensul că în baza art. 274 C.p.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 389,3 lei, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E

    Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 11037/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ formulată de reclamantul P. M. D. , dom. în C. -N., str. T. nr. 10, ap. 2, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N. P-ța A. I. nr. 19 jud. C. și în consecință:

    Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 389,3 lei, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. Ț. D. C.

Red.A.Ț./C.B.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1183/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare