Sentința civilă nr. 1183/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ cod operator 4204
SENTINȚA CI VILĂ NR. 1183
Ședința publică din 25 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. F. A. - judecător
GREFIER: B. E.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul B.
V.,
cu domiciliul în com. Coltău, sat C. a, nr. 12, județul M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. Blăjan L. I., B. M., Bd. R., nr. 1/24, jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.
M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. și A. F.
P. B. M.
cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă av. Blăjan
L. pentru reclamantul B. V. lipsă, lipsă fiind pârâtele. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că, la data de_, prin registratura instanței, pârâta
D. G. a F. P. M. a depus întâmpinare, care a fost comunicată cu reclamantul.
Reprezentantul reclamantului B. V., avocat Blăjan L., depune la dosar chitanța cu care face dovada achitării taxei judiciare în sumă de 43 lei, timbre judiciare de 0,30 lei, precum și răspunsul primit de la instaituția pârâtă. Precizează că i s-a comunicat întâmpinarea formulată în cauză de către pârâtă. Consideră că dosarul este complet sub aspect probațional și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Nemai fiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului B. V., avocat Blăjan L., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, considerentele fiind expuse pe larg în scris, a se constata nelegalitatea încasării taxei de primă înmatriculare, a se dispune restituirea sumei achitate cu acest titlu, cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă a acesteia. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra acțiunii civile de față,
Prin acțiunea formulată înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul B. V., cu domiciliul în com. Coltău, sat C. a, nr. 12, județul M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. Blăjan L. I., B.
M., Bd. R., nr. 1/24, jud. M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. și A. F. P. B. M. cu sediul în B. M., A.
S. nr. 2A, jud. M., să dispună restituirea în favoarea sa a sumei de 5.464 lei încasată cu titlu de taxe pentru autoturisme și autovehicule cu dobânda legală și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată, în esență, că reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru care a achitat suma de 5.464 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, achitată cu chitanța seria TS4B nr. 0744565 din_ .
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a
art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamantul se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Constatând că suma plătită de reclamantul nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantul a mai fost înmatriculat într-un stat membru U.E., tribunalul consideră că această taxă trebuie restituită plătitorului.
Inexistența temeiului legal pentru plata taxei de primă înmatriculare și implicit pentru perceperea acestei sume de către organele fiscale justifică repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului prin privarea de folosința sumei de bani achitată cu acest titlu, astfel că instanța va acorda dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, iar începând cu data de_ dobânda legală reglementată de O.G. nr. 13/2011, începând cu data achitării taxei de primă înmatriculare.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantul va fi admisă în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
formulată de reclamantul B. V.,
cu domiciliul în com. Coltău, sat C. a, nr. 12, județul M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. Blăjan L. I., B. M., Bd. R., nr. 1/24, jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M.
, cu sediul în B.
M., A. S. nr. 2 A, jud. M. și A. F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M. și, în consecință:
Constată încasarea sumei de 5.464 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, achitată cu chitanța seria TS4B nr. 0744565 din_ , ca fiind nelegală.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.464 lei cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. -F. A. B. E.
Red.S.-F.A./T.red.B.E._ /5 ex.
DOSAR NR. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
formulată de reclamantul B. V.,
cu domiciliul în com. Coltău, sat C. a, nr. 12, județul M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. Blăjan L. I., B. M., Bd. R., nr. 1/24, jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M.
, cu sediul în B.
M., A. S. nr. 2 A, jud. M. și A. F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M. și, în consecință:
Constată încasarea sumei de 5.464 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, achitată cu chitanța seria TS4B nr. 0744565 din_ , ca fiind nelegală.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.464 lei cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE