Sentința civilă nr. 12044/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 12044/2013

Ședința publică din 29 august 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M.

Grefier: M. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. S. H., pe pârâta I. P. J. C. -S. C. R.

P. DE C. ȘI Î. V. C., cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut se constată lipsa părților.

P. edura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul R. S. H. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta I.

P. C. - S. PUBLIC C. R. P. DE C. ȘI ÎNMATRICULARE A V. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la înmatricularea fără achitarea taxei de poluare, a autoturismului proprietate personală, marca Peugeot 306, cu nr. de identificare_ ZE32406356.

În motivare, reclamantul a arătat că, a achiziționat autoturismul marca Peugeot 306, fiind înmatriculat anterior într-un stat membru al U.E., respectiv în Germani, încă din_, iar ulterior dobândirii a efectuat toate demersurile în vederea înmatriculării autoturismului în România. Reclamantul mai arată că a solicitat Instituției P. J. C. - S. ui Public C. R. P. de C. și Înmatriculare a V. C. să-i înmatriculeze acest autoturism, fără taxa de poluare.

Considerând măsura luată de către pârâtă, de condiționare a plății taxei de poluare, pentru înmatricularea autovehiculelor fără plata taxei de poluare este nelegală, a fost nevoit să se adreseze instanțelor de judecată pentru obligarea pârâtei la a înmatricula acest autoturism fără a achita taxa de poluare pentru autoturisme.

Pârâta I. P. județului C. nu a formulat întâmpinare

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul R. S. H. deține un autoturism marca Peugeot, având

nr. identificare_ ZE32406356, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

La data de_, reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă (fila 28).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .

Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării apreciem că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T.

c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_

, potrivit

ar t. I d in ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianu ar ie 2012 , publicată în

MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legeanr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012,

se suspend ă p ân ă l a 1 ianu ar ie 2013.

În prezen t, ef ec tele suspend ăr ii an ter ior menț ion ate au înce tat cu d ata de

_ .

Cererea de înmatriculare a fost formulată la data de_ așa cum rezultă din scriptul depuse la fila 28, astfel că în vederea înmatriculării reclamantul are obligația achitării taxei de poluare.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamanta este obligată a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge actiunea formulată de către reclamantul R. S. H. cu domiciliul procesual ales în loc. C. N., Calea D., nr. 25, ap.13, jud.C. în contradictoriu cu parata I. P. Jud. C. - S. Public C. R.

P. de C. și I. Autovehiculelor cu sediul in C. -N., Bd. 21 D. 1989 nr. 58, jud. C. .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. M. B.

Red. 4 ex./R.M./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12044/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare