Sentința civilă nr. 12292/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA Nr. 12292/2013
Ședința publică de la 04 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. | -V. | B. |
Grefier G. | P. |
S-a luat spre examinare, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul Z. R. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 15 ianuarie 2013,
reclamantul Z. R. E.
în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. C. -N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1174 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța prin care a achitat această taxa, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu pârâta..
Pârâtul deși legal citat, nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu și-a formulat în scris poziția procesuală.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării acestuia, la data de_ a achitat o taxă de emisii poluante in sumă de 1174 lei (f. 7 dosar).
Prin cererea de chemare in judecată, reclamantul pretinde că taxa de emisii poluante este incompatibilă cu disp. art. art. 110 din TFUE, deoarece creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja in egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. 50/2008.
Instanța apreciază neîntemeiată pretenția reclamantului, căci potrivit Legii 9/2012 in forma in vigoare la data de_, taxa de emisii poluante este datorată și pentru tranzacții cu autoturisme de ocazie ce provin din țară, astfel încât norma legală nu mai are efectul protecționist reclamat.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge acțiunea ca neintemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea promovată de către reclamantul Z. R. E. cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat L. Romulus din C. -N., Calea D. nr. 25, ap. 13, jud.
C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața
A. I. nr. 19, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 04 Septembrie 2013.
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
G. P.
G.P. 10 Septembrie 2013/4 ex. Red. CB/dact GP
4 ex. /_