Sentința civilă nr. 13987/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.13987/2013

Ședința publică din 8 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.

Grefier: L. B.

S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M.

T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că reclamantul a solicitat instanței judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, așadar, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul

G. M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN.

T. obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.892 lei plătită cu titlu de taxa poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii efective a sumei, conf. O.G. nr.9/2000 și O.U.G. nr. 13/2011, precum și cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat un autoturism marca VW Passat, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al U.E. În momentul în care a dorit să înmatriculeze autoturismul în România, i s-a întocmit o decizie de calcul a taxei de poluare în sumă de 4.892 lei, pe care a achitat-o conform chitanței seria T86 nr.2786943 din data de_ . A solicitat pârâtei restituirea taxei, dar pârâta a refuzat restituirea acesteia.

Pârâta A.F.P. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondată, motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa pentru emisii poluante sunt în concordanță cu dreptul comunitar. Totodată, pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție față de chemata în garanție A. F. pentru M., solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, chemata în garanție să fie obligată să-i restituie sumele de bani pe care ar trebui să le achite reclamantului. În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că taxa a cărei restituire se solicită în speță se face

venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata în garanție (f.18).

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele :

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VW Passat, care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene, respectiv Germania. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 4.892 lei cu titlul de taxă pentru emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. T., cu chitanța seria TS8 nr. 2786943 din_ .

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe.

Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă achitată după 1 ianuarie 2013 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una legală în considerarea următoarelor aspecte :

Asrfel, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .

Instanța urmează să rețină că într-adevăr în Legea 9/2012 nu exisă dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art.

I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012

, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012

privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă

până la 1 ianuarie 2013.

În prezent, efectele suspendării anterior mențio nate au încetat cu data de _

.

Prin urmare, cum taxa de emisii poluante a fost achitată la data de_ așa

cum rezultă din scriptul depus la fila 11, instanța apreciază că în speța de față reclamantul are obligația achitării taxei pentru emisii poluante.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul a fost obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului și, pe cale de consecință, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.

M.

, cu domiciliul în T., str. P., nr. 29, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta

A. F. P. a M. T., cu sediul în T., P-ța R., nr.15B, jud. Cluj și, în consecință, respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. , cu sediul în B.

, S. I. nr.294, corp A, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 8 octombrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. L. B.

Red. M.L./M.D./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13987/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare