Sentința civilă nr. 12546/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 12546/2013

Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. F.

Grefier: A. B.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. I. M. și pe pârâta A. F. P. H., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul B. I. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

H., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ emis de către A.F.P. H. la data de_ sub nr. 11445/R. act cuprinzând refuzul acesteia de a restitui taxa pe poluare pentru autovehicule, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.944 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă calculată conform prevederilor în materie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că în anul 2009 a achiziționat un autoturism marca Opel Astra-G-Caravan, înmatriculat încă de la data de_ în Germania, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare în sumă de 3.944 lei, prev. de OUG nr.50/2008, sumă pe care a achit-o, conform chitanței seria TS5 nr.5906500 din data de_ la Trezoreria H.

.

La data de_, a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta a refuzat restituirea.

Reclamantul arată că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale

Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art. 25 CE, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art. 90 paragraful 2 CE, reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art. 214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Mai arată reclamanta că impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice, în condițiile în care factorul vechimii nu este cel mai potrivit în contextul protecției mediului. Întrucât nu țin seama în mod adecvat de deprecierea reală a autoturismelor, normele românești privind aplicarea taxei conduc negreșit la o situație în care, în multe cazuri, taxa aplicată unui vehicul second-hand importat este mai mare decât taxa reziduală inclusă în valoarea unui autoturism uzat național similar.

Pârâta A. F. P. a orașului H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:

- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, după date de_, ca urmare a intrării în vigoare a L.9/2012 nu are un drept de restituire în integralitate a taxei de primă înmatriculare, ci numai a unei diferențe dintre taxa plătită și taxa pe emisiile poluante, însă reclamantul nu a respectat procedura prealabilă de a solicita pârâtei restituirea parțială a taxei.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâta A.F.P. H. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța observă că reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a Î., dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 3944 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Opel Astra-G-Caravan, conform chitanței seria TS5 nr. 5906500 din data de_, de la 21 din dosar, la Trezoreria Municipiului H. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP H. cu solicitarea de a-i fi restituită.

Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 11445/R a refuzat restituirea acesteia (f.10).

Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma modificată.Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de

plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, tribunalul constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.

Concluzia care se impune este aceea că taxa de poluare achitată contravine prevederilor dreptului comunitar.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă în parte, pârâta AFP H. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 3944 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect anularea refuzului de restituire, întrucât refuzul de restituire a taxei nu are natura unui act administrativ individual care să poată fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

În temeiul art. 60 Cod procedură civilă coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, ținând seama că sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata în garanție tribunalul va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 3944 lei cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Tribunalul în temeiul art. 274 C.pr. civ urmează să oblige pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ invocată prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. I. M. , cu domiciliul procesual ales la sediul cab. av. Tudor M., în C. -N., G-ral. T. M. nr. 48, ap. 5-6, jud. C., în contradictoriu cu pârâta AFP H., cu sediul în H., str. H. nr. 23, jud. C. .

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3944 lei achitată prin chitanța seria TS5 nr. 5906500 eliberată la data de_, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea refuzului de restituire a taxei de poluare.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B.

, str. S. I., nr.294, corp A, sector 6, să plătească pârâtei suma de 3944 lei cu titlu de poluare, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. F. A. B.

Red.5 ex./L.F./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12546/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare