Sentința civilă nr. 12857/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12857/2013
Ședința publică din 16 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: L. F.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul A. A. I. și pe pârâta I. P. J. C. - S. P. C.
R. P. DE C. SI I. A A., cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că deși reclamantul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitări taxei de timbru în cuantum de 4 de lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării acțiunii formulate și lasă cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul
A. A. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P. J. C. - S.
P. C. R. P. DE C. SI I. A A., obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului marca BMW, cu nr. identificare WBAAP71070PP16180.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul mai sus descris, acesta fiind anterior înmatriculat într-un stat al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
Ulterior achiziționării acestui autoturism a demarat toate procedurile pentru înmatricularea acestuia în România. În momentul în care a solicitat pârâtei I. P.
J. C. să-i înmatriculeze acest autoturism, acesta a refuzat, motivând că nu a achitat taxa specială pentru autoturisme.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Pârâta I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că prin Legea nr.9/2012, OUG nr.50/2008 a fost abrogată, această lege fiind în conformitate cu normele comunitare, iar pârâta este obligată să respecte actele normative care reglementează înmatricularea autovehiculelor.
Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de actul normativ in discuție.
La articolele 2-12 sunt enumerate taxele de timbru datorate de persoanele care promovează acțiuni în justiție, diferențiat după cum obiectul acțiunii este sau nu evaluabil in bani, fiind indicate taxele de timbru pentru fiecare categorie de acțiune in parte.
În cauza dedusă judecăți, reclamantul nu a timbrat acțiunea introductivă cu 4 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, aducându-i-se la cunoștință necesitatea achitării taxei de timbru. În pofida acestui fapt, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, deși a fost legal citat cu această mențiune.
În drept, potrivit art. 20 alin 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, alin. 3 al aceluiași articol stipulând că neîndeplinirea obligației de plată (a taxei) până la termenul stabilit atrage sancțiunea anularii acțiunii sau cererii.
Față de aceste considerente, întrucât reclamantul nu a achitat în termenul stabilit de instanță taxa judiciară de timbru datorată, instanța va admite excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și va dispune anularea cererii promovată de reclamant ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată invocate din oficiu.
Anulează cererea promovată de reclamantul A. A. I., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P. nr. 2 B, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I.
P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., cu sediul în C. -N., B-dul. 21 D. 1989 nr. 58, jud. C., ca netimbrată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. DP O.
Red. 4 ex./L.F./D.M./_
2