Sentința civilă nr. 130/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 130
Ședința publică din_ Completul constituit din :
PREȘEDINTE: C. L.
- președintele
Tribunalul Maramureș
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii promovată de reclamanta SC 2M A.
S.,
cu sediul procesual ale la cabinet Avocat Raluca Bordei - B. M., str. Ana
I., nr. 3, ap. 1, județul M., împotriva pârâtelor D. G. a F. P.
M. și A. F. P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța văzând actele și lucrările dosarului, constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare atât pe excepții cât și pe fond.
T.
Asupra cauzei de față.-
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta SC 2M A.
S.
, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: D. G. A F. P. M.
, A. F. P. B. M. ca prin hotărârea pronunțată, să se constate nelegalitatea încasării la bugetul de stat cu titlu de taxă de primă înmatriculare a sumei de 3678 lei, achitată cu chitanța seria TS3A nr. 1371766 din data de_, pentru înmatricularea autoturismului din litigiu ; obligarea pârâtelor la restituirea acestei sume, cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, în cursul anului 2007 partea reclamantă a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal.
Se arată că potrivit art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială de primă
înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Se menționează că în situația de față prin perceperea acestei taxe s-a creat o diferență de tratament, din punctul de vedere al taxelor aplicate autoturismelor autohtone față de cele aplicate autoturismelor provenind din statele comunitare, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
În drept s-au invocat prevederile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală.
În probațiune s-au depus chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta D. G. a F. P.
M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția inadmisibilității acțiunii.
Având a se pronunța asupra excepțiilor invocate de pârâta D. G. a F. P. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Cuantumul și obligația plății taxei pe poluare au fost stabilite prin decizia de calcul a taxei pe poluare. Prin urmare, actul de impunere întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 din Codul de procedură fiscală. De aici și concluzia că soluționarea unui conflict în legătură cu decizia de calcul a taxei pe poluare este guvernată de normele procesuale fiscale care prevăd un termen procedural de 30 de zile pentru contestarea actului de impunere, sub sancțiunea decăderii. Ori reclamantul nu a urmat deloc și/sau în termenul legal procedura prevăzută de legea procedural fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei pe poluare.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă reținem că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălcat art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de poluare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată. În acest sens s-a pronunțat
Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 2292/_, pronunțată în Dosar nr._ .
Pe fondul cauzei, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Întrucât instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală reglementată de OG 9/2000, iar începând cu data de_ dobânda legală reglementată de O.G. nr. 13/2011 de la data achitării și până la restituirea efectivă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantei suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru considerentele sus menționate acțiunea va fi admisă, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile
invocate, prin întâmpinare, de către pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M.
.
Admite acțiunea
formulată de reclamanta SC 2M A. S.,
cu sediul procesual ale la cabinet Avocat Raluca Bordei - B. M., str. Ana I., nr. 3, ap. 1, județul M., împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, și în consecință :
Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 3.678 lei reprezentând taxă specială de înmatriculare, achitată cu chitanța seria TS3A nr. 1371766 din data de_ .
Obligă pârâtele să restituie reclamantei SC 2M A. S. suma de 3.678, cu dobânda legală calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte | G. ier | |
C. L. | D. | H. |
Red. C.L./_
Tehnored. D.H./_ 5 ex








