Sentința civilă nr. 13003/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA Nr. 13003/2013

Ședința publică de la 17 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. S. L. și pe pârâta A. F. P. a mun. C. -N.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant av Hărănguș F., lipsind pârâta.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, iar în cauză nu s-a depus întâmpinare și nici cerere de chemare în garanție din partea pârâtei.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța și factura reprezentând dovada achitării onorariului avocațial, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2013

pe rolul Tribunalul Cluj reclamantul T. S. L. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6564 lei achitată cu titlul de taxă de poluare și la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, pentru a-și înmatricula în România un autoturism, deja înmatriculat într-un stat membru al UE i s-a solicitat achitarea unei taxe poluare, calculată la suma de 6564 lei și pe care a achitat-o cu chitanța seria TS5 nr. 5813521/_ .

Reclamantul consideră că perceperea acestei taxe contravine principiilor fundamentale ale Tratatului CE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.

În drept, au fost invocate disp.art.110 TUE, art.148 din Constituție și disp.Legii nr.554/2004.

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu prev.art.3 lit.m din Legea nr.146/1997.

Pârâta, deși a fost legal citată nu a depus la dosar întâmpinare. Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: Reclamantul a achiziționat un autoturism marca FORD tip ESCORT,

nr. de identificare WF0BXXGCABRY65985, an de fabricație 1994, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 6564 lei cu chitanța seria TS5 nr. 5813521/_ (fila 5 dosar).

Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma modificată prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009. Ca atare legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată .

Analiza trebuie efectuata în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență nr.218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere:

,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care sa asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit

enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial ".asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.

Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al

O.U.G. 218/2008, anterior analizat.

Trebuie enunțat în acest context si faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare .Astfel ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. *

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

În urma modificărilor aduse prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de

,,infringement,, de către Comisia Europeană, la data de_, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia

consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se refera astfel la ultima formă a taxei de poluare.

Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie supuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

Mai apoi, și nu în ultimul rând, trebuie menționat că în data de_ s- a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Apreciem că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.

Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va obliga pârâta la restituirea taxei de poluare în sumă de 6465 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS5 nr. 5813521 la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.

În baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar (fila 14).

Admite acțiunea formulată de reclamantul T.

S.

L.

cu domiciliul

procesual ales la cab av. F. Harangus în C. -N.

, D.

, nr.25, ap.13,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

jud.C. împotriva pârâtei A.

F. P.

a municipiului C. -N.

cu

sediul în C. -N. ,Piața A.

I., nr.19 jud. C.

și, în consecință:

Obligă pârâta AFP C. -N. să restituie reclamantului suma de 6465 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS5 nr.5813521 la_, plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _

Președinte, Ana-SS

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 25 Septembrie 2013 Red. S.S./ Tehnored. C.H. 4 ex./ 26 septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13003/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare