Sentința civilă nr. 12490/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr._ R O M Â N I A

Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILA Nr. 12490/2013

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier I. -M. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta BACIU OTILIA F. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul potrivit art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare pe fond..

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta BACIU OTILIA

F. . în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., a solicitat restituirea sumei de 1560 lei, achitată cu titlu de taxa pentru emisii poluante în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizată cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autovehicul înmatriculat într-o țară comunitară și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, certificat de înmatriculare, corespondență purtată cu AFP C. -N.

Pârâta A. F. P. C. -N., legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Pe fondul cauzei

, instanța reține că, în fapt, reclamanta a achiziționat un autoturism marca Renault anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012 o taxă pentru emisii poluante în cuantum de 1560 lei la AFP

  1. -N., la data de_ .

    Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr- o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din

    valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

    În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

    Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

    În ceea ce privește dobând a legală

    solicitată, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

    Prin urmare, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa pentru emisii poluante achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

    În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite acțiunea formulata de partea reclamantă BACIU OTILIA F. ., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P. R. nr. 4, ap. 7, jud.C. în contradictoriu cu parata A. Judeteana A F. P. C. -N., cu sediul in C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C. .

    Obliga parata sa restituie părții reclamante suma de 1560 lei achitată la data de_ și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ si până la achitarea efectivă.

    Obliga parata sa plătească părții reclamante cheltuieli de judecata în cuantum de 39,3 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică de la 06 Septembrie 2013.

    Președinte,

    1. -F. B.

      Grefier,

      1. -M. P.

Red.MFB/Tehnored.VAM/4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12490/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare