Sentința civilă nr. 13202/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13202/2013

Ședința publică de la 20 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. L. GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. K. B. și pe pârât A. F. P. A ORAȘULUI

H., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că acțiunea este legal timbrată, iar reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se constată că prin întâmpinarea formulată de către pârâta A. F.

P. a orașului H. s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii (filele 28-29). După deliberare, tribunalul apreciază că nu reprezintă o excepție de procedură propriu-zisă, urmând ca aspectele invocate să fie avute în vedere cu

ocazia soluționări pe fond a cauzei.

Tribunalul, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamanta B.

K. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a orașului H., restituirea sumei de 2462 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS 6 nr. 3281233 din data de_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Reclamanta a cumpărat un autoturism marca Volkswagen, cu nr. de identificare WVWZZZ7HZ6H129902, înmatriculat pentru prima dată în Ungaria stat membru al Uniunii Europene.

1

Pentru înmatricularea autoturismului în România reclamanta a achitat o taxă pentru emisii poluante în sumă de 2.462 lei, conform chitanței seria TS 6 nr. 3281233 din data de_ (fila 11).

Reclamanta nu a făcut însă dovada împrejurării că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost achiziționat dintr-un stat membru al UE. Doar în această situație ar fi admisibilă restituirea taxei achitate nu și în situația achiziționării autoturismului dintr-un alt stat, necomunitar.

În cadrul procedurii prealabile, prin Rezoluția din data de_ (f. 18), instanța a dispus înștiințarea reclamantei în vederea depunerii actului de proveniență al autoturismului (Certificatul de înmatriculare, Partea I). Reclamanta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței, cu toate că avea obligația de a atașa actul de proveniență la cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește înscrisul denumit "Contract de vânzare-cumpărare al unui autoturism uzat";, depus prin registratura instanței la data de_ (f. 22-23), se constată că nu are caracterul unui act de proveniență și nu este în măsură să dovedească înmatricularea anterioară a autoturismului în litigiu într-un stat membru UE.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta reclamanta B.

K. -B. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a orașului H., având ca obiect restituire taxă poluare.

În baza prevederilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ. se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.

K. -B.

cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat Loi A. Mihaea în municipiul B., B-dul Al.I. C. nr. 32, ap.11, jud. B. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a orașului H.

, cu sediul în orașul H., str.

H. nr. 23, jud. Cluj având ca obiect restituire taxă poluare.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

P. a orașului H. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M.

, cu sediul în municipiul B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, având același obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 20 Septembrie 2013.

Președinte,

E. L.

Grefier,

L. C.

L.C. 04 Octombrie 2013/Red.L.E./Tehn. L.C./_ /5 EX.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 13202/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare