Sentința civilă nr. 14103/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.14103/2013
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. A., pe pârâta SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, a
preciind că la dosarul cauzei se
află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul I. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 1107 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală calculată la această sumă, începând de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat la Serv.Fiscal Mun. T. suma de 1107 lei cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Opel, tip Vectra, cu nr. de identificare WOLOOOO87R1049725, conform chitanței seria TS nr. 6004965 din data de_ .
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene. În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța privind achitarea taxei, decizia de calcul al taxei pe poluare, acte care dovedesc înmatricularea autoturismului într-un stat membru al U.E., cartea de identitate a autoturismului, corespondență purtată cu Serv. Fiscal Mun.
T. .
În drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. art. 110 TFUE, art. 148 al. 2 din Constituția României, Legea nr. 554/2004, OG nr. 92/2003, art. 274 C.pr.civ.
La data de_ pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Totodată, pârâta a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitându-se în cazul admiterii acțiunii, admiterea și a cererii de chemare în garanție.
În susținerea acestei cereri se arată că taxa care a fost plătită de reclamant
"constituie venit la bugetul F. Pentru M. si se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";.
In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată, întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2013, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în raport de dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul I. A. a achiziționat un autoturism marca Opel, tip Vectra, cu nr. de identificare WOLOOOO87R1049725, anterior înmatriculat într- un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat o taxă de poluare în cuantum de 1107 lei la Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T.
) în data de_, conform chitanței seria TS nr.6004965 (f.5).
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, la data de_ reclamantul s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, pârâta însă a comunicat refuzul său expres de restituire (f.6) .
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 %
din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale, începând cu data efectuării plății și până la restituirea efectivă.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală prevăzută de legea civilă, întrucât perceperea taxei din speță, cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
Față de toate acestea, tribunalul în baza art. 8, 18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite prezenta acțiune și va obliga pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), la restituirea taxei de poluare nedatorate cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Având în vedere considerentele de mai sus, și faptul că în baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), în contul administrat de chemata în garanție, tribunalul în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ va admite și cererea de chemare în
garanție în întregime și va obliga pe aceasta să restituie pârâtei suma de 1107 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului.
În baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRUACESTEMOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.
A., cu dom. ales în T., P-ța. R., nr. 36, ap. 9 jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), cu sediul în T., Piața
nr.15B, jud. Cluj, și în consecință :
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1107 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1107 lei reprezentând taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data plății_ și până la achitarea integrală.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. D. C.
Red. 2 ex./A.Ț./D.M.
_