Sentința civilă nr. 1411/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1411/2013 Ședința publică de la 28 ianuarie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. R.

Grefier: L. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamantul P. M ANA M. Î. I., în contradictoriu cu pârâta I. PR. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A VEHICULELOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. Ilena I. M., în substituirea av. Mare A. - Valer, lipsă fiind reprezentantul pârâtului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei răspunsul la cererea formulată către pârâtă cu privire la efectuarea înmatriculării autovehiculului marca Daf și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ia act că pârâta nu a formulat întâmpinare și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta P. M ANA M. Î. I. a solicitat obligarea pârâtei I. Prefectului J.

C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală fără plata taxei de poluare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de

poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Pârâta I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de

  1. și Î. a A., legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

    Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

    Reclamanta deține un autoturism marca DAF cu nr. de identificare XLRAE55CE0L232049 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

    La data de_ reclamanta a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

    Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

    În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

    Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

    Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .

    Într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

    Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_

    , potrivit

    art. I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) dinLegea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

    Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

    Apreciem că argumentele sus menționate sunt pe deplin valabile în continuare, existând din partea pârâtei un refuz expres de soluționare a cererii reclamantei, invocându-se de către acesta prevederile Legii 9/2012, sus citate.

    Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamanta este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea acesteia.

    In baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga parata aflata in culpa procesuala sa plateasca reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. M ANA M. Î. I., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P. nr. 1-3, ap. 21, jud.C. în contradictoriu cu pârâta I. PR. J. C. -

    S. P. C. R.

    P. DE C. ȘI Î.

    A A.

    , cu sediul în

    C. - N., B-dul 21 D.

    1989, nr.58, jud. C. .

    Obligă pârâta la înmatricularea autoturismului marca DAF cu nr. de identificare XLRAE55CE0L232049 fără achitarea taxei de poluare/pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

    Obliga parata sa platească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2013.

    Președinte,

    1. R.

Grefier,

L. C.

Red.AMB/VAM 4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1411/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare