Sentința civilă nr. 14538/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14538/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. | G. | Z. |
Grefier C. | S. |
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC M. C. S. și pe pârât A. F. P. A M. C. N., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat în substituire Mătușan Constanța, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 131 C.p.c., instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză conform art.95 pct. 1 din N.C.P.C.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
A. F. pentru M. excepție pe care o va admite pentru următoarele argumente:
Din cuprinsul actiunii introductive rezulta ca reclamanta a inteles sa conteste nelegalitatea incasarii de catre A. F. P. C. -N. a taxei de poluare. In raportul juridic de drept fiscal nascut intre parti ca urmare a emiterii de catre AFP C. -N. a deciziei de calcul care a stat la baza platii efectuate de reclamant acesta din urma apare ca titular al dreptului de a solicita restituirea, unicul subiect fata de care se poate realiza acest drept fiind emitentul actului.
Pe de alta parte, intre reclamantă si parata A. F. pentru M. nu s-a nascut niciun raport juridic de drept substantial, in conditiile in care, potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr 50/2008 :"; Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei factura nr.196/_ în cuantum de 1.860 lei reprezentând onorariu avocațial și chitanța nr. 416/_ și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 18.389 lei cu titlu de taxă poluare cu dobânda legală aferentă. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta SC M. C. S. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P. C. N. .
Reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă poluare pentru autovehiculul său, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar.
Pârâta A. F. P. C. N. nu a formulat întâmpinare
La dosarul cauzei s-au depus extrase de cont doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de tipul celei plătite de reclamant pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Ulterior abrogării OUG nr. 50/2008, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, dar situația nu s-a schimbat din punct de vedere juridic, având în vedere că, la fel ca și OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 (art. 4 alin. 1) impune, în sarcina cumpărătorului unui autovehicul de ocazie înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene decât România, obligația de plată a unei taxe substanțiale, și nu impune aceeași obligație în cazul cumpărării unui autovehicul de ocazie înmatriculat deja în România. Prin urmare și această lege este contrară art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (ex. art. 90 din Tratatul CE), fiind după cum am arătat, exact situația avută în vedere de Curte în cauza T. împotriva României.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate de reclamantă. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantei și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.899,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta SC M. C. S. , cu sediul în C. -N.
, str. M. nr.5, ap.2, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. N., cu sediul în C. N., P-ța A. I. nr.19, jud. C. .
Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 18.389 încasată cu titlu de taxă poluare, dobânda legală la această sumă, începând cu data de emiterii_ conform extrasului de cont nr. 65, până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 1.899,3 plătită de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Președinte,
G. Z.
Grefier,
S.
red. B.G.Z/dact C.S.
5 ex/ 22 Octombrie 2013