Sentința civilă nr. 14791/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14791/2013

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.

Grefier L. B.

S-a luat spre examinare cauza din Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. I. V. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. mun. C. -N., în prezent ADM. JUD. AFP C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul B. I. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a mun. C. -N., în prezent Adm. Jud. AFP C., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.632 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă calculată de la data plății_ și până la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 110 din TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare, certificatul de înmatriculare a acestuia într-un stat membru UE, cartea de identitate a autoturismului, certificat de înmatriculare a acestuia în România, chitanța de plată a taxei.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 4.632 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante auto, pentru autoturismul marca BMW, tip 3C, cu nr. de identificare WBACA71000CG14109, conform chitanței seria TS8 nr. 3955192 din data de_, la Trezoreria Municipiului C. -N. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr.

70.486 s-a arătat că se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel că taxa achitată are temei legal și nu poate face obiectul restituirii (fila 11).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Ca urmare a pronunțării hotărârii în Cauza T., a fost adoptată Legea 9/2012, care nu conține dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie

2013.

Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pentru emisii poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 4.632 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective.

În baza art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.039,3 lei

reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și onorariu avocațial în sumă de 1.000 lei, conform chitanței depuse la dosar -f.15-.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.

I. V.,

cu dom. în loc. S. R. nr. 167, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.

  1. P. a mun. C. -N., în prezent Adm. Jud. AFP C., cu sediul în C. -N.

    , Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4.632 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariu avocațial.

    Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. N. B. L. B.

Red.5 ex./I.N.B../D.M. _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14791/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare