Sentința civilă nr. 14923/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.14923/2013
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. P. -C., pe pârâta A. F. P. A M. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul
P. -C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M.
, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.084 lei plătită cu titlu de taxa de poluare, cu dobânzi legale aferente de la data achitării taxei și până în momentul restituirii efective a sumei, conform OG nr.9/2000 și OUG nr. 13/2011, precum și cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat un autoturism marca Peugeot Partner, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al U.E., respectiv în Germania. În momentul în care a dorit să înmatriculeze autoturismul în România, i s-a întocmit o decizie de calcul a taxei de poluare în sumă de 1.084 lei, pe care a achitat-o conform chitanței seria TS8 nr. 2792279 din data de_ . A solicitat pârâtei restituirea taxei, dar pârâta a refuzat restituirea acesteia. Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui taxa sus-menționată este în contradicție cu dispozițiile art.6-12, art.25, 28, 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un
autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa specială de primă înmatriculare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
Pârâta A.F.P. T. a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii (deoarece reclamantul nu a contestat, în termenul legal prev. de art. 207 alin.1 din OG nr.92/2003, decizia de calcul a taxei pe emisii) prin care a fost stabilită și a cărei restituire se solicită. În conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.92/2003 actul care putea fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă ar fi fost decizia de soluționare a contestației. Pe fond, a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondată, motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent și sunt în concordanță cu dreptul comunitar.
Pârâta A.F.P. T. a formulat și o cerere de chemare în garanție față de chemata în garanție A. F. pentru M., solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, chemata în garanție să fie obligată să-i restituie sumele de bani pe care ar trebui să le achite reclamantului. În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că taxa a cărei restituire se solicită în speță se face venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata în garanție.
Referitor la excepția invocată de către pârâtă, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la dispozițiile O.U.G. nr.1/2012 prin care au fost suspendate, până la data de_, prevederile art.2 lit.i, art.4 alin.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012.
Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Peugeot Partner care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv Germania. În vederea înmatriculării în România a autoturismului menționat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1.084 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a M. T. în data de_ .
Reclamantul a solicitat restituirea taxei, pârâta refuzând restituirea acesteia.
Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, apreciind că solicitarea acestei taxe este una nelegală pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos :
Astfel, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse
- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art.267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
De precizat că, urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus- menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ . Este adevărat că în Legea nr.9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea O.U.G. nr.50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art.4 alin 1 și 2 din Legea nr.9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România, cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus-menționată, la data de_, potrivit
art.I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ n r.1 din 30 ianuarie 2012
, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art.2 lit.i), ale art.4 alin.(2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art.5 alin.(1) din Legea nr.9/2012
privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă
până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, chiar dacă Legea nr.9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin O.U.G. nr.1/2012 au fost suspendate până la data de
_
, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că, în acest context, în continuare rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Așadar, tribunalul apreciază că taxa pe care reclamantul fost obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază ca în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei A.F.P. T. în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza art.8, 18 din Legea nr.554/2004 și a prevederilor legale anterior menționate va admite acțiunea formulată de reclamant și va obliga pârâta A. F. P. a M.
T. la restituirea taxei pentru emisii poluante sus-menționată, cu dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Luând în considerare cele menționate mai sus, precum și faptul că în baza
O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art.60 și urm. C.pr.civ. va admite cererea de chemare în garanție în întregime.
În baza art.274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta A. F. P. a
M. T., aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. P.
-C. , dom. în sat T. de Jos nr. 431, com. T. de Jos, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. T. , cu sediul în T., P-ța R., nr.15 B, jud. C. și în consecință :
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1.084 lei cu titlu de taxă pentru emisii polaunte nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei arătate mai sus.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a M. T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. , cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1.084 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei arătate mai sus.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. D. C.
Red. M.L./M.D./2 ex.