Sentința civilă nr. 15117/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F., DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15117/2013
Ședința publică din 12 Noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.
Grefier: D. -P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul S. D., în contradictoriu cu pârâta SERVICIUL F. O. H. .
La apelul nominal făcut se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul Ș.
D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. Finanțelor Publice a Orașului H.
, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. 54/_ emisă de pârâtă, să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 4410 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare achitate și dobânda calculată la această sumă, începând de la data achitării taxei și pană la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat la Trezoreria H. suma de 4410 lei cu titlu de taxa pe poluare pentru autoturismul marca AUDI, cu nr. de identificare WAUZZZ8DZVA249937, conform chitanței seria TS4A nr. 7585865 din data de_ .
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din Tratatul Comunității Europene.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art. 110 din TFUE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei pe poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP H. .
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamanta nu mai are un drept la restituirea integrală a sumei pretinse dată fiind apariția Legii nr. 9/2012 la data la care a solicitat restituirea sumei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii deoarece OUG 50/2008, în baza căreia a fost percepută taxa pe poluare, nu contravine art. 90 TFUE, ea fiind aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărători.
Cu aceeași ocazie pârâta a formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M. solicitând ca in cazul admiterii acțiunii să fie admisă și cererea de chemare in garanție.
În susținere se arată că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru
M. și se gestionează de A. F. pentru M. .
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru motivul invocat instanța constată că aceasta este de fapt o apărare de fond ce vizează netemeinicia pretențiilor și nicidecum o veritabilă excepție de inadmisibilitate ce ar avea ca și obiect de exemplu neparcurgerea unor etape prealabile formulării acțiunii în instanță.
Trecând la soluționarea acțiunii, din actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de_ reclamantul a achitat suma 4410 lei cu titlu de taxa pe poluare pentru autoturismul marca AUDI, cu nr. de identificare WAUZZZ8DZVA249937, conform chitanței seria TS4A nr. 7585865 din data de_, la Trezoreria H. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită.
Pârâta, prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 1589/R a răspuns că prevederile privind restituirea în anumite situații a parte din taxa plătită nu sunt aplicabile reclamantului.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T.
c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, se va dispune anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare, pârâta AFP H. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa pe
poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Apoi, principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.
In temeiul art. 60 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, ținând seama că sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare in garanție și va obliga A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 4410 lei cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantului, pârâta AFP H. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul Ș. D. (fost N. ), cu domiciliul ales în orașul H., str. Avram I., nr. 6, jud. Cluj în contradictoriu cu Serviciul F. O. H. cu sediul în orașul H., str. H., nr. 23, jud. Cluj și în consecință:
Dispune anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. 54/_ emisă de
pârât.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 4410 lei cu titlu
de taxă pe poluare nedatorată, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință obligă chemata în garanție să achite în favoarea pârâtei suma de 4410 lei reprezentând taxă pe poluare restituită reclamantului cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. DP O.
Red. S.T./_ /5 ex.