Sentința civilă nr. 15361/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
SENTINȚA Nr. 15361/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. C. -D. și pe pârât A. F. P. A M. T., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsă .
Totodată reclamantul a depus la dosar dovada refuzului pârâtei de a-i înmatricula autoturismul în litigiu.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul O.
C. -D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. restituirea sumei de 1489 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS8 nr. 2786846 din data de_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pârâta A. F. P. T. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca NISSAN tip MICRA, cu nr. de identificare AB121B1111C50E2, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1489 lei la AFP T., conform chitanței seria TS8 nr. 2786846 din data de_ .
Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Pe fondul cauzei,
tribunalul reține că Legea nr.9/2012, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea
finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.9/2012 obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*). Prin urmare, în forma inițială, Legea nr.9/2012 nu a prevăzut nici o discriminare în ceea ce privește plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că autoturismul era nou s-au second-hand, de producție autohtonă sau din import.
Cu toate acestea, prin OUG nr.1/2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit.i din lege, taxa pentru emisiile poluante se plătește și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile ar t. 11 alin. (2) lit. b ) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;*).
După cum se poate observa, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.2 lit i și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 legiuitorul român a creat o discriminare între autovehiculele rulate aduse din import, pentru care se plătește taxa și autovehuiculele rulate din țară pentru care anterior nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule.
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Prin suspendarea aplicării dispozițiilor cu privire la taxa pentru emisiile poluante pentru autovehiculele second-hand din România, practic se mențin efectele Hotărârii T. c/a României, în care CJCE a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o
discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și
autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a
industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
La data de_ a încetat aplicabilitatea OUG nr.1/2012, astfel că din acel moment, Legea nr.9/2012 nu mai conține dispoziții contrate art.90 din Tratatul C.E
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.8,18 din Legea nr.554/2004 tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamantul O. C. -D., împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului T. și chematei în garanție A. F. pentru M., pentru obligare la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la vehicule ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O.
-D.,
domiciliat în municipiul T., str. lianelor, nr. 5, bl. P2, sc. A, et.2, ap. 10, jud. Cluj, împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului T.,
cu sediul în municipiul T., str. piața R., nr. 15B, jud. Cluj și chematei în garanție A. F. pentru M.
, cu sediul în B., S. I., Corp A, nr. 294, sector 6, pentru obligare la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la vehicule
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013.
Președinte,
-F. D.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 21 Noiembrie 2013 Red. A.D./ Tehnored. C.H. 4 ex./ _