Sentința civilă nr. 15627/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 15627/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant O. T. și pe pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 21 noiembrie 2013 se depune de către pârâtă, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, extras din programul informatic preluat pe bază de protocol de la ANAF, pe baza căruia s- au întocmit deciziile de impunere.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Constată că prin întâmpinarea depusă de către pârâtă s-a invocat exc epția
inadm isibilității acțiunii
, excepție pe care o respinge
întrucât reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă în sensul că înțelege să atace și decizia de soluționare a contestației, îndeplinind astfel cerințele prevăzute de art. 218 C.pr.fiscală.
În temeiul art. 255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul O. T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. să se dispună anularea Deciziei de impunere nr._, emisa de către CJAS C., pentru stabilirea de accesorii datorate FNUASS.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin Decizia de impunere s-a adus la cunoștința reclamantului faptul ca trebuie sa achite suma 18214 lei, cu titlu de contribuție la CJAS C. . Apreciază că se impune anularea deciziilor menționate întrucât nu exista un contract de asigurare încheiat intre el si parata CJAS C. . Având in vedere ca reclamantul nu a încheiat un contract de asigurare cu parata, este evident ca nu are calitatea de asigurat si ca nu exista nicio obligație corelativa din partea mea de a plați retroactiv asigurările de sănătate, mai ales in contextul in care nu a beneficiat de ajutor medical in acesta perioada. Având in vedere faptul ca nu exista încheiat un contract de asigurare intre reclamant si
parata, precum si faptul ca nu a depus nici o declarație, nu cunoaște temeiurile in baza cărora s-au solicitat si s-au calculat sumele pretinse de către parata. Potrivit art. 85 C. proc. fisc, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscala, in condițiile art. 82 alin. (2) si art. 86 alin. (4), fie prin decizie emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri. Apreciază ca nu exista titlu de creanța pentru accesoriile pretinse, potrivit art. 119 alin.4 din OG 92/2003 majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite in condițiile aprobate prin Ordin al Ministrului Economiei si Finanțelor. Deciziile referitoare la obligațiile de plata accesorii sunt acte administrative fiscale asimilate deciziei de impunere conform dispozițiilor art.88 alin.1, lit.c din Codul de procedura fiscala si sunt supuse comunicării cu contribuabilului in condițiile art.44. din același act normativ. Conform textelor de lege redate mai sus, pentru fiecare din aceste creanțe pretinse de către parata, aceasta avea obligația de a emite anual un titlu de creanța, care sa conțină mențiunile prevăzute de disp.art.43 din OG nr.92/2003 si pe care sa i-l comunice in conformitate cu prevederile disp.art.44 al.2 din același act normativ. De asemenea, reclamantul nu a dobândit calitatea de asigurat întrucât dobândirea acestei calității este condiționată nu numai de încheierea unui contract de asigurare ci si de plata contribuției la fond. In acest context neavând calitatea de asigurat pana in prezent nu exista nici o obligație corelativa din partea sa de a plați retroactiv asigurările de sănătate. Daca legiuitorul ar fi dorit sa dobândească calitatea de asigurat prin efectul legii nu impunea cerința încheierii unui contract de asigurare.
Prin completarea de acțiune depusă la data de_, reclamantul arată că înțelege să conteste și decizia de soluționare a contestației (fila 11).
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 18-22), pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția inadmisibilității cererii deoarece actul administrativ fiscal care poate fi contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 cod procedură fiscală, or în speță reclamantul a solicitat direct în fața instanței de judecată anularea deciziilor de impunere din oficiu emise la data de_, pentru contribuția datorată la FNUASS. Pe fond, pârâta a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. De asemenea, a susținut că reclamantul este liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări din țară, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare, o asemenea alegere nefiind facultativă ci obligatorie. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate. Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art.85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă. De asemenea, s-a menționat că reclamantul nu a achitat debitul la FNUASS după comunicarea somației și a titlului executoriu, astfel că s-a demarat procedura executării silite. La acest termen de judecată, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii,
pentru considerentele expuse în practicaua hotărârii.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține următoarele:
În perioada 2008-2012, reclamantul O. T. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr._ și nr._ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2008-2012.
Reclamantul a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, admisă în parte prin Decizia nr. E 351/_ (filele 4-6), iar acum atacă în contenciosul administrativ decizia de soluționare a contestației, susținând în esență că nu a semnat un contract de asigurare pentru veniturile din activități independente și că nu datorează majorări de întârziere.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele car e au obli gați a de a se asigura
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Nerespectarea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 222 din lege, respectiv a aceleia de a informa contribuabilul cel puțin o dată pe an asupra serviciilor de care
beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, nu este de natură a exonera reclamantul de plata contribuției datorate, ci doar a genera, eventual, răspunderea juridică a pârâtei.
Referitor la accesorii, în materia fiscală acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art.119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prin aplicarea cotei legale, instanța apreciază că majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamantul este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O.
T.
, CNP 1., domiciliat în C. -N., str. T. nr. 14, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C.
, Cod fiscal 11324762, cu sediul în C. -
, str. C. nr. 5, jud. C. astfel cum a fost precizată, având ca obiect anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. E 351/_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.AGC/TehnVAM 4 ex. _
