Sentința civilă nr. 15648/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 15648/2013 Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC BS R. S. și pe pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N., chemata în garanție
A. F. PENTRU M. B., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Ia act de H.G. nr.520/2013 privind reorganizarea și funcționarea Agentiei Naționale de Administrare Fiscal, act normativ prin care s-a schimbat denumirea pârâtei în A. J. a F.
P. C., motiv pentru care dispune modificarea mențiunilor corespunzătoare în sistemul Ecris. Deliberând, admite în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M., formulată de către pârâtă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.64 C.pr.civ.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. BC R.
S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. (A. J. a F.
P. C. ), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3187 lei plătita cu titlul de taxă pentru emisii poluante și obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei menționate de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei pretinse, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. (A. J. a F. P. C. ), alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. (A. J. a F. P. C. ) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii și a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ4H2BN011733, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 3187 lei la AFP C. -N. (A. J. a F. P. C. ), la data de_ .
Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .
Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspe n dat până la data de 1 ianuarie
2013
aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.
Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.
În ceea ce privește d obânda legal ă
pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de emisii poluante achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 70 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în
gar anție
a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 3187 lei reprezentând taxa de emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În baza art. 451 C.pr.civ., tribunalul va obliga pârâta sa plătească reclamantului suma de 839,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocațial, taxă timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. BC R. S.R.L., cu sediul în C. -N., Bulevardul Muncii nr. 16, jud.C., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat Kozocsa M. în C.
-N., C. D. nr. 21, ap. 14, jud.C., înmatriculată la ORC sub nr._, CUI 27965631, cont bancar IBAN_ L01301202U01043XX în contradictoriu cu pârâta A. F. P.
-N. (A. J. a F. P. C. )
, cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud.C. și în consecința :
Obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 3187 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante nedatorata precum și dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_, data plății și până la data restituirii efective a sumei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. pentru M. și în consecință obligă această din urmă parte la plata în favoarea pârâtei a sumei de 3187 lei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante precum și dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_, data plății și până la data restituirii efective a sumei.
Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 839,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.A.G.C.
Tehnored.V.A.M. 5 ex./_