Sentința civilă nr. 1590/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1590/2013

Ședința publică de la 01 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. L. GREFIER: C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. C. -S. și pe pârât A. F. P. a M. C.

-N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant av. Persida Pârlea, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Se constată că nu s-a formulat întâmpinare din partea pârâtei.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbrul judiciar în cuantum de 0,30 lei, aferentă cererii de chemare în judecată precum și chitanța reprezentând onorariul avocațial.

Tribunalul constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, iar pârâta nu a formulat întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reprezentanta reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamanta

M. C. -S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

C. -N., restituirea sumei de 2990 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS8 nr. 3983089 din data de 30 martie 2012, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu

1

pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Nu s-a formulat întâmpinare de către pârâtă.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW 318i, având seria de șasiu WBAAL310X0JJ20424, care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv Italia, din data de_ (f. 17).

În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus-menționat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 2990 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 3983089 din data de_ .

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului suma de 2.990 lei, reprezentând taxă poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei menționate.

În ceea ce privește dobânda pretinsa și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază ca în speța se poate acorda dobânda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului

2

comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data savarsirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobânzii legale în materie civila de la data plații taxei din speța și pana la data restituirii sale integrale.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta, a cărei culpă procesuală este dovedită, să plătească reclamantei suma de 289,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f. 22).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

M. Călin-S.

, cu domiciliul în Comuna A., str. L., nr. 175, jud.

C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C.

-N.

, cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. să restituie reclamantului suma de 2.990 lei, reprezentând taxă poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei menționate.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 289,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 01 februarie 2013.

Președinte,

E. L.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 12 Februarie 2013

Red. L.E./Tehnored. C.H. /4 ex./_

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1590/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare