Sentința civilă nr. 15990/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 15990/2013
Ședința publică din data de 3 decembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. D. și pe pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul
M. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului
C. -N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 2688 lei reprezentând contravaloarea taxei speciale de primă înmatriculare achitate și dobânda legală remuneratorie calculată la această sumă, începând de la data achitării taxei și pană la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat la Trezoreria C. -N. suma de 2688 lei cu titlu de taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca PEUGEOT, cu nr. de identificare_ XF42542584, conform chitanței seria TS4B nr. 1078014 din data de_ .
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din Tratatul Comunității Europene.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, art. 110 din TFUE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N.
.
Reclamanta a depus ulterior precizare de acțiune prin care solicită acordarea dobânzilor fiscale și nu a celor legale cum a solicitat prin acțiunea introductivă.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Prezenta cerere va fi analizată prin prisma legislației în vigoare la data formulării ei
Trecând la soluționarea acțiunii, din actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de_ reclamanta a achitat suma de 2688 lei cu titlu de taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca PEUGEOT, cu nr. de identificare_ XF42542584, conform chitanței seria TS4B nr. 1078014 din data de_, la Trezoreria C. -N. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C. -N., cu solicitarea de a-i fi restituită.
Pârâta, prin răspunsul comunicat reclamantei la data de_ sub nr. 5319 a
răspuns că se restituie doar diferența dintre taxa pe poluare achitată și taxa pe emisiile poluante provenind de la autovehicule, dacă prima este mai mare.
Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.241/1 și urm. Cod fiscal. Ca atare, tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214/1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214/1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat
dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază că taxa de primă înmatriculare sus-menționată a fost percepută în mod nelegal de către pârâtă, impunându-se restituirea acesteia.
În ceea ce privește dobânda fiscală pretinsă, tribunalul apreciază că în speță se poate acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
În acest sens, în cauza Irimie, analiza Curții s-a circumscris exclusiv stabilirii
"dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe";.
Atât din considerentele instanței de trimitere, cât și din considerentele Curții
rezultă, așadar, pe de o parte, că nu s-a pus în discuție natura dobânzii la care persoanele ar avea dreptul, prin prezentarea celor două modalități alternative prevăzute de dreptul intern pentru acoperirea prejudiciilor - dobânda în materie fiscală și dobânda în materie civilă și comercială -, iar pe de altă parte, că analiza respectării principiilor echivalenței și efectivității s-a făcut de către Curte prin raportare exclusivă la procedura reglementată de dispozițiile art. 124 raportat la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La punctul 23 din hotărâre, Curtea stabilește că "în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată)";.
Din perspectiva principiului efectivității, trebuie analizat care este dobânda legală (cea stabilită în materie fiscală sau cea stabilită în materie civilă și comercială) care ar răspunde cel mai bine exigențelor acoperirii efective a pierderilor suferite, fără să dea naștere însă unei îmbogățiri fără just temei.
Astfel, Curtea a subliniat că "acest principiu impune ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă drept efect
privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată (…)
"; (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 29).
Din acest punct de vedere, deosebit de relevante sunt și considerentele Curții prin care s-a subliniat că "Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudență constantă, în situația existenței unei norme de drept incompatibile cu dreptul Uniunii direct aplicabil, instanța națională este obligată să înlăture aplicarea respectivei norme naționale, având în vedere că această obligație nu limitează puterea instanțelor naționale competente de a aplica, dintre diversele procedee din ordinea juridică internă, pe cele care sunt adecvate pentru protecția drepturilor individuale conferite de dreptul Uniunii (în acest sens a se vedea în special Hotărârea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, Rec., p. I 5435, punctul 33, Hotărârea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 și alții, C 10/97-C 22/97, Rec., p. I 6307, punctul 21, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, F. iak, C 314/08, Rep., p. I 11049, punctul 83)";.
Reclamantul nu a solicitat însă acordarea dobânzii legale, astfel că, în temeiul art.129 alin. 6 din codul de procedură civilă și cu respectarea principiului disponibilității care guvernează acest proces, se va respinge capătul de cerere accesoriu.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, la solicitarea reclamantului, pârâta va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ precizată, formulată de reclamantul M. D., cu domiciliul ales în mun. C. -N., str. P., nr. 18, et. I, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C., cu sediul în mun. C. -N., P-ța A. I., nr. 19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 2688 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată.
Respinge cererea de acordare a dobânzilor fiscale.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. D. C.
Red. S.T./_ /4 ex.
