Sentința civilă nr. 16105/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16105/2013
Ședința publică din data de 5 decembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: M. D.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul I. V. și pe pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Instanța constată că, prin Hotărârea nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în urma reorganizării,
A. F. P. a mun. C. -N. a devenit A. Județeană a F.
P. C. .
Se constată că cererea de chemare în judecată a fost corespunzător timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Se mai constată că, la data de_, prin serviciul registratură, reclamantul a depus o cerere prin care își exprimă poziția procesuală, chitanța și factura reprezentând onorariu avocațial.
Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, în temeiul art. 411 al. 2 N.C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul I. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 1774 lei cu titlu de taxa de poluare cu dobânda legala calculata la aceasta suma, începând de la data plății si pană la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat la A. F. P. a Municipiului C. -N. suma de 1774 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZSB148650, conform chitanței seria TS6 nr.3420592 din data de_ .
Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie, în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene .
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art.7, 8 si 18 din Legea nr. 554/2004, art. 148 alin.2, Constituția României, art.25, 28, 30 și art. 90 alin.1 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Procedând la soluționarea acțiunii, raportat la actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
La data de_ reclamantul I. V. a achitat suma de 1774 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZSB148650, conform chitanței seria TS6 nr. 3420592 din data de_, la A. F. P. a Mun. C. -N., autoturismul fiind înmatriculat anterior în Germania la 25.iul.1995. Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AJFP C., cu solicitarea de a-i fi restituită.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 16194 a arătat că se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel că taxa achitata nu poate face obiectul restituirii (fila 21).
Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010, reține următoarele aspecte:
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s- au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea adusă prin Legea 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009 reținem că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_, cum este cazul și în speța de față.
Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările aduse prin Legea 329/2009, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
Astfel, in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.
Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate in România si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speța fie spre cele deja înmatriculate in România, fie spre cele produse in România.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care în baza art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va admite cererea reclamantului, pârâta AJFP C. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Tribunalul apreciază că se poate acorda dobânda legală, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului
comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale aferente de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale
În temeiul art.453 N.c.p.civ., la solicitarea reclamantului, pârâta AJFP C. va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 287,3 lei, reprezentând onorariul avocațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul I.
V., cu dom. ales în C. -N., str. N. T. nr. 22, ap. 11 jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. cu sediul în C. -
, P-ța A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1774 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 287,3 lei, reprezentând onorariul avocațial, taxa de timbru și timbrul judiciar.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din data de 5 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. M. D.
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_