Sentința civilă nr. 1622/2013. Contencios. Obligația de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1622/2013

Ședința publică de la _

Completul compus din: PREȘEDINTE: M. T.

GREFIER: I. P.

Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. C. B. și pe pârât A. S. PENTRU P. SI I.

S., având ca obiect contencios administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18 ianuarie 2013 și ulterior pentru 25 ianuarie 2013 și 1 februarie 2013,încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta sentință.

Cauza este în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta M. C.

B. a solicitat obligarea pârâtei A. Județeană pentru Prestații Sociale C. la plata în favoarea reclamantei a indemnizației pentru creșterea copilului și pentru cel de-al doilea copil pentru perioada 27 mai 2006- 27 mai 2008, cu dobânda legală aferentă acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este mama minorilor M. Victor Andrin și M. Natalia-Viviana, născuți la 27 mai 2006, dintr-o sarcină gemelară și că a beneficiat de indemnizația lunară în temeiul OUG 148/2005 doar pentru unul dintre minori. Prin Decizia nr. 26/_ pronunțată de I.C.C.J. în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți.

În drept

, s-a indicat OUG 148/2005.

În probațiune

,s-au anexat certificatele de naștere ale minorilor, fișa de plătitor, documente de identitate, decizie de calcul a îndemnizației.

Prin întâmpinarea

formulată la data de_, pârâta A.J.P.I.S. C. a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepț ia prescr ipț ie i drep tulu i l a

acț iune

pe considerentul că raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul civil este împlinit (filele 14-17). Pe fondul cauzei a apreciat că nu există temei legal pentru acordarea sumelor de bani solicitate de reclamantă.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției întrucât termenul de prescripție nici nu a început să curgă .

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Cu referire la prescripție, instanța reține că excepția prescripției invocată de către pârâtă nu este întemeiată, raportat la dispozițiile Legii 239/2009 pentru modificarea art. 2 din OUG 148/2005.

Potrivit Legii 239/2009, cuantumul îndemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 din OUG 148/2005 se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Astfel, instanța reține că termenul de prescripție pentru acțiunea reclamantei a început să curgă la data intrării în vigoare a Legii 239/2009,_, iar acțiunea fiind introdusă în mai 2012, aceasta este în termenul de prescripție. Atâta timp cât legea a înțeles să reglementeze cuantumul îndemnizației, rămânând însă ca dată de referință data de 1 ianuarie 2006, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă la 1 ianuarie 2006.

Pe fond, instanța reține că așa după cum reiese din certificatele de naștere seria NV nr. 0. și nr. 0. (filele 7, 9), reclamanta a născut la data de_ doi copii, dintr-o sarcină gemelară, M. Victor Andrin și M. Natalia-Viviana .

Prin prezenta cerere, reclamanta solicită acordarea indemnizației lunare și pentru cel de-al doilea copil născut din sarcina gemelară, deoarece, conform fișei de plătitor depusă la dosar, reclamanta a încasat îndemnizația pentru un singur copil.

Prin Decizia nr. 26/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.1 și art.6 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art.1 alin.1 din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1

ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.

";

Conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, această soluție este obligatorie pentru instanțe și, constatând că situația din speță se circumscrie problemei de drept dezlegate prin decizie, tribunalul îi va da eficiență și, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 va admite prezenta cerere și va dispune în consecință.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.

  1. B.,

    domiciliată în C. -N., str.Roșiori nr.21, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. Județeană pentru Prestații Sociale C.

    , cu sediul în C. -N., str.G. Coșbuc nr.2, jud. C. .

    Obligă pârâta la achitarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 și pentru cel de-al doilea copil născut din sarcina gemelară, pentru perioada_ -_

    .

    Fără cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    PREȘEDINTE,

    1. T.

      GREFIER,

      1. P.

M.T./M.T. 20 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1622/2013. Contencios. Obligația de a face