Sentința civilă nr. 16222/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentință Civilă Nr. 16222/2013 Ședința publică de la 6 decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier Sidor O.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. DE B. P. C. B. și pe pârât S. M. S., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului av. A. Dascălu în substituirea av. Mihai Giurgea, cu delegație de substituire la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâtul a depus prin serviciul Registratură în data de 6 decembrie 2013 o cerere pentru acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
În baza art. 131 Cod procedură civilă, instanța, din oficiu își verifică competența și stabilește că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acțiunii de față.
Instanța constată că, în baza art. 222 CPC, nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare deoarece pârâtul a avut la dispoziție 25 de zile.
Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are de formulat alte excepții. Instanța încuviințează proba cu înscrisuri atașate acțiunii în temeiul art. 254 CPC. Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Arată totodată că sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute de art. 1350 cod civil pentru angajarea răspunderii civile contractuale a S. M. S. Mai întâi, aceasta nu și-a executat în mod corespunzător obligațiile contractuale prevăzute la art. 6.1. din contractul subsecvent de furnizare din data de_, respectiv potrivit art. 12.6 din acordul cadru de furnizare. Apoi, reclamantul a suferit un prejudiciu cert, actual și nereparat. Mărfurile livrate nu au fost conforme, iar în plus la prejudiciu se adaugă costurile pentru procedura de neutralizare a produselor. Vinovăția pârâtului constă în faptul că nu și-a îndeplinit o obligație de rezultat pe care nu și-a asumat-o în contract.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S. de B. P.
C. B. în contradictoriu cu pârâta S. M. S., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.603,15 lei reprezentând prejudicii cauzate în urma livrării unor produse necorespunzătoare, în baza contractului subsecvent de furnizare nr. 2985/08.11.2012, obligarea pârâtei să emită o factură de stornare pentru factura nr. 20126495 aferentă cantității de 19,7 kg
"slănină afumată" returnata deoarece marfa a fost neconformă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în baza Contractului subsecvent de furnizare Nr. 2985/_, încheiat între părți, au fost livrate o serie de produse neconforme.
Astfel, în data de_ au fost livrate, conform Notelor de recepție 731 și 732 din_ produsele aferente facturii nr. 2012633/_ respectiv facturii nr. 20126202/_ carne pentru tocat, cârnați porc, tobă.
În data de_ la momentul pregătirii meniului pacienților, masa de dimineață și masa de prânz, personalul reclamantei a constat că produsele "tobă" și
"carne de porc în lucru"- cârnaț, nu prezentau trăsături caracteristice unor alimente consumabile.
În data de_, reclamantul predat către Direcția de Sănătate Publică a Județului C., probe prelevate din carnea de porc în lucru lot nr. 2, preparată în data de 03.12.2012 și din tobă lot nr. 0612.
Prin procesul-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare întocmit în data de 21 decembrie 2012 de către Inspector dr. A. Hodău, au fost transmise rezultatele pentru probele prelevate în data de_ consemnate în buletinele de analiză nr. 2022/2012.2012 și nr.2020/2012 prin care s-a constatat că produsele livrate de S. M. S. erau infestate cu "Salomonella" și nu au fost corespunzătoare organoleptic și fizico-chimic.
De asemenea reclamantul a solicitat DSVA C. efectuarea unui control la sediul său pentru a se verifica modul de păstrare și preparare a produselor alimentare și pentru stabilirea conformității produselor recepționate de la S. M. S.
Comisia DSVA s-a prezentat la sediul reclamantului în data_, ora 14:00. În urma controlului efectuat, s-a constatat faptul că "nu există deficiențe la modul de păstrare și depozitare a produselor alimentare". Cu aceeași ocazie, echipa din cadrul DSVSA C. a prelevat probe de la carnea de porc în lucru lot nr. 2, preparată în data de_ și din tobă lot nr. 0612, și de asemenea constatând că produsele nu corespund din punct de vedere organoleptic și fizico chimic a procedat la sechestrarea acestora. Precizează că probele au fost prelevate din marfa livrată de S.C M. S.R.L în data de_ iar la momentul prelevării au fost de față atât membri DSVA C. cât și angajați ai reclamantului.
Din buletinele de analiză nr. 23803 și nr. 23804 emise de către Biroul de Siguranța Alimentelor din cadrul DSVA C. a reieșit că produsele aferente facturii
Nr. 20126495/_ nu corespundeau din punct de vedere organoleptic și de asemenea unele din produse, așa cum reiese clar din buletinele de analiză, erau infestate cu "Salmonella".
În urma analizelor efectuate de către DSVA C., s-a emis și pentru aceste produse livrate de către S. M. S.R.L Certificatul Sanitar-Veterinar Nr. 0. din_ unde a fost precizată expres la punctul 4 obligația de neutralizare a produselor respective.
Astfel, la produsele neutralizate enumerate mai sus, se mai adaugă și produsele aferente facturii nr. 20126495/17.12.2012,livrate printr-un transport ulterior la reclamant, produse distruse în urma eliberării de către DSVA C. a Certificatului Sanitar-Veterinar Nr. 21978/28.12.2012.
Reclamantul a suportat următoarele cheltuieli, ce incumbă pârâtului:
analize efectuate de DSVSA C., conform facturii Nr. 23174/_ în cuantum de 4898 lei;
neutralizare produse necorespunzătoare, predate spre neutralizare către Protan Dej, conform facturilor NR.31210/_ și Nr. 31
276/31.12.2012 în cuantum de 600 lei, fiecare factură fiind în cuantum de 300 lei, produse necorespunzătoare, predate spre neutralizare, conform Certificatelor sanitar-veterinare și Facturilor Protan Dej, menționate mai sus, în cuantum de 2504,15 lei, la care se adaugă suma de 601,00 lei reprezentând TVA.
Prejudiciile de mai sus au fost consemnate și în documentul constatator nr.
53 din data de_ .
În ceea ce privește emiterea unei facturi de stornare, artă că cele 19,7 Kg de slănină afumată aferente Facturii Nr. 20126495 emisă de către S. M. S.R.L au fost returnate, întrucât marfa era neconformă.
Marfa precizată mai sus nu a fost niciodată recepționată, motiv pentru care solicită stornarea respectivei facturi.
În drept, au fost invocate prevederile art.194 Cod Procedură Civilă, art.
1350 Cod Civil,
Deși legal citat pârâtul nu a delegat in instanta reprezentant legal și ju a formulat in intâmpinare.
Analizand actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Intre reclamantă și pârâtă a fost incheiat contractul de furnizare nr 2985/_ și acordurile cadru pentru loturile 1-13, in cadrul procedurii de achiziție publică de carne si produse din carne in temeiul cărora pârâta a livrat, la data de_ produsele din carne evidentiate in cuprinsul Notelor de recepție 731 și 732, aferente facturii nr 2012663/_ ,facturii nr.20126202/_ si facturii nr 20126495/_
.
La data de_ a fost intocmit un proces-verbal ( f23) din cuprinsul căruia reiese că produsele din carne livrate de pârâtă nu au putut fi folosite la prepararea meselor pentru bolnavi intrucât prezentau risc de intoxicație alimentară, semnatarii procesului-verba( printre care și medicul d egardă) mentionand că produsele miroseau urât chiar si după fierbere.
La data de_ reclamanta a predat Direcției de Sănătate P a Județului C. probe prelevate din produsele livrate de pârâtă iar conform procesului-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare intocmit la data de_ s-a stabilit că
probele inaintate spre analiză erau infestate cu Salmonella, nefiind corespunzătoare din punct de vedere organoleptic și fizico-chimic.
Urmare controlului efectuat de Direcției de Sănătate Publică a Județului C. la sediul reclamantei, in data de 1_, s-a stabilit că nu există deficiente la modul de păstrare și depozitare a produselor alimentare.
Cu același prilej organul de inspectie sanitar- veterinară a dispus neutralizarea produselor din carne infestate, neutralizare care s-a produs pe cheltuiala reclamantei, astfel cum rezultă din copia facturii nr 31210/_ emisă de SC Protan SA.
In conformitate cu dispozițiile art 6.1 din Contractul subsecvent de furnizare incheiat de părți la data de_ "Furnizorul se obligă să furnizeze produsele la standardele și/sau performanțele prezentate in propunerea tehnică";.
Ținând seama de constatările autorității sanitar-veterinare cu privire la starea și calitatea produselor din carne livrate de pârât in temeiul contractului de achiziție publică rezultă că acesta a nerespectat prevederile contractuale mai sus citate, prin urmare se prefigurează unul dintre elementele răspunderii contractuale, anume fapta ilicită.
Cât privește prejudiciul cauzat de conduita pârâtului, instanta reține că urmare a indeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale reclamanta s-a aflat in imposibilitatea folosirii produselor din carne conform destinației pentru care au fost achiziționate. Prin urmare prețul achitat pârâtei pentru produsele din carne infestate precum li contravaloarea operațiunii d eneutralizare a produselor neconforme, in cuantum total de 8.603,15 lei, reprezintă un prejudiciu cert și nereparat, răspunzând exigențelor art. 1350 Cod civil.
De asemenea, in ce priveste cantitatea de 19,7 kg slănină returnată de reclamantă pentru neconformitate, instanta va constata că pârâta a refuzat livrarea unui alt produs similar, dar de o calitate corespunzătoare, cu toate că a fost notificată in acest la data de 1_ prin notificarea nr 3458 in temeiul art 12.6 din Acordul cadru de furnizare.
Stabilind că in cauză sunt intrunite conditiile prescrise de lege pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei instanta va admite actiunea si va obliga pârâta să procedeze la repararea prejudiciului reparat prin fapta ilicită, mai precis să plătească reclamantei despagubiri in cuantum de 8.603,15 lei precum și să procedeze la emiterea unei facturi de stornare pentru factura nr 20126495/_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. de B. P. C. B. S. DE B. P. C., cu sediul în comuna B., sat B., str. Principală nr. 258, jud.C., CUI 4305792, cu sediul procesual ales la SCA Giurqea, Ghidra și Asociații, prin avocat Mihai Giurgea situat în C. -N., Bulevardul 21 D. 1989, nr. 102, jud. C. in contradictoriu cu pârâta S. M. S., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, cu sediul situat în B., str. B., nr. 8, jud.B. .
Obligă pârâta să plătească reclamantei despagubiri in cuantum de 8.603,15 lei precum și să procedeze la emiterea unei facturi de stornare pentru factura nr 20126495/_ .
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 6 decembrie 2013
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
O. Sidor
Red.M.F.B.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_