Sentința civilă nr. 16275/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16275/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. | G. | Z. |
Grefier C. | S. |
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant
S. N., reclamant S. C. N. și pe pârât A. F. P. T., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanții S.
N. ȘI S. C. N. au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A.
F. P. .
Reclamanții au solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehiculul său, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că sunt proprietarii unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România au fost obligați să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta A. F. P. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, pârâta arătat că acțiunea este neîntemeiată. În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta A. F. PENTRU M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.
La dosarul cauzei s-au depus chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
În speță, acțiunea este admisibilă întrucât dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanții au cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România, reclamantul S. N. a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de tipul celei plătite de reclamant pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza
T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Ulterior abrogării OUG nr. 50/2008, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, dar situația nu s-a schimbat din punct de vedere juridic, având în vedere că, la fel ca și OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 (art. 4 alin. 1) impune, în sarcina cumpărătorului unui autovehicul de ocazie înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene decât România, obligația de plată a unei taxe substanțiale, și nu impune aceeași obligație în cazul cumpărării unui autovehicul de ocazie înmatriculat deja în România. Prin urmare și această lege este contrară art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (ex. art. 90 din Tratatul CE), fiind după cum am arătat, exact situația avută în vedere de Curte în cauza T. împotriva României.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate de reclamantul S. N.
. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la
A. F. PENTRU M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S. C. N.
, întrucât nu aceasta a plătit taxa a cărei restituire se cere.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite cererea formulată de reclamantul S. N., cnp 1., cu domiciliul în
T., str. Doctor I. Rațiu, nr. 19, ap. 19, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F.
CLUJ-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj.
Obligă pe pârâtă restituie reclamantului S. N. suma de 980 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței seria TS5 nr. 6002595/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma plătită de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 250 de lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. CLUJ-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj, în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B., str. S. I., nr. 294, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție să restituie pârâtei suma de încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, respectiv 980 lei, dobânda legală aferentă, precum și suma plătită de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 250 de lei.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.
Președinte,
G. Z.
Grefier,
S.
red. B.G.Z./dact. C.S.
5 ex/ 09 Decembrie 2013