Sentința civilă nr. 16308/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16308/2013 Ședința publică din data de 09 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. U. GREFIER: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamantul V. C.
R., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantului, iar la data de_ reclamantul a depus chitanța reprezentând dovada plății onorariului avocațial.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 248 al. 4 Noul cod de proc. civ., unește cu fondul cauzei exceptia prescriptiei dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, iar în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare atât asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, cât și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul V. C. R. a chemat în judecată pe pârâta A. F. P. a Municipiului D. și a solicitat obligarea acesteia să îi restituie suma de 2356 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul susține că taxa de primă înmatriculare era percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, era protecționistă și discriminatorie, intrând in contradicție cu principiul liberei circulații a mărfurilor și cadrul Comunității Europene.
În drept, reclamanta a invocat art.90 TFUE și ar.148 alin.2 și 4 din Constituție.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei a arătat că reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul unor dispoziții legale la data plății, respectiv art.2141 -2143 C.fiscal și art.311 - 312din HG nr.44/2004.
Tribunalul constată că în speță nu a fost depășit termenul de prescripție a dreptului la acțiune și va respinge excepția invocată de pârâtă.
Cererea reclamantului este neîntemeiată și urmează să fie respinsă, întrucât taxa de primă înmatriculare nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E., ci tuturor autoturismelor vechi sau noi înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională și aplicarea acestei taxe nu contravine prevederilor art.90 TFUE.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul V. C.
R., CNP 1., cu domiciliul in D., str. E. Teodoroiu, nr. 36, ap. 25, jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales în D., str. U., nr. 19, bl. G2/40, ap. 8, jud. Cluj, în contradictoriu cu parata A. F. P. A MUNICIPIULUI D., cu sediul în D., str. M. E., nr. 2, jud. Cluj.
Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publica din data de_ .
Președinte,
P. U.
Grefier,
R. B. M.
Red.UP/tehn.mG/4 ex. 12.12.13