Sentința civilă nr. 16346/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 16346/2013Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier C. -A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC MF T. S. și pe pârâta A. J. A F. P. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av.

Nedelea Sabin, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 31 octombrie 2013 se depune de către reclamantă, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, cerere de repunere pe rol a cauzei.

Reprezentantul reclamantei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei si timbrul judiciar de 0,15 lei, aferentă cererii de repunere pe rol.

Tribunalul pune în discuție cererea de repunere pe rol a cauzei. Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acesteia.

Tribunalul, deliberând, admite cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de către reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.242 alin. 2 C.pr.civ.

Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Tribunalul, deliberând, în temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr.de mai sus, reclamanta S.C. MF T.

S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. C. -N. să îi restituie suma de 4967 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

1

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP C. -

N., alte înscrisuri relevante. Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N., legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford Focus anterior înmatriculat într- un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 4967 lei la AFP C. -N., la data de_ .

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea acestuia a fost respinsă.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat- o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor

2

autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

În ceea ce privește dobâ nda legal ă

pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000 și

O.G. nr. 13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. MF T.

      1. cu sediul în C. -N., str. Cosașilor nr.3-7, jud.C., J_, CUI RO 25564633, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat Nedelea Sabin din C. -N., str. C. D. G. nr. 21, ap. 1, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C.

        -N.,

        cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud. C. .

        Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 4967 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei -_ și până la data restituirii efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de

        muncă și asigurări sociale.

        Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2013.

        Președinte,

        1. G. C.

Grefier,

C. -A. B.

Red.A.G.C.

Tehnored.V.A.M. 4 ex./_

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16346/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare