Sentința civilă nr. 16521/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16521/2013
Ședința publică din data de 12 decembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: M. D.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta D. M. și pe pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta D. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a
F. P. C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 3419 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală calculată la aceasta sumă conf. art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, începând de la data plății și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a achitat la A. Județeană a
F. P. C. suma de 3.419 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Audi, cu nr. de identificare WAUZZZ8CZRA111490, conform chitanței seria TS nr. 3420289 din data de_ .
Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie, în raport cu dispozițiile art. 110 din TFUE (ex. art.90 din TCE).
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 110 TUE, art. 148 Constituția României, art. 3 alin.3 din OG 9/2000, art. 242 alin.2, art. 274 C.pr.civ.
Pârâta A. Județeană a F. P. C. nu a depus întâmpinare.
Procedând la soluționarea acțiunii, raportat la actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
La data de_ reclamanta D. M. a achitat suma de 3.419 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Audi, cu nr. de identificare
WAUZZZ8CZRA111490, conform chitanței seria TS nr.3420289 din data de_, la A. Județeană a F. P. C. (f.5), autoturismul fiind înmatriculat anterior în Austria la_ . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AJFP C., cu solicitarea de a-i fi restituită.
Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare însă pârâta prin răspunsul comunicat la data de_ sub nr. 5618 a arătat că taxa achitată are temei legal și nu poate face obiectul unei restituiri (fila 14).
Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010, reține următoarele aspecte:
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea adusă prin Legea 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009 reținem că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_, cum este cazul și în speța de față.
Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările aduse prin Legea 329/2009, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar
și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se crează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care în baza art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va admite cererea reclamantei pârâta AJFP C. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Tribunalul apreciază că se poate acorda dobânda legală, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
În baza art. 453 NCPC pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând onorariul avocațial, taxa de timbru și timbrul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D.
, cu dom. ales în C. -N., str. D. nr. 97, ap. 15, jud. C., în
contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. cu sediul în C. -
, P-ța A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 3419 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 539,3 lei, reprezentând onorariul avocațial, taxa de timbru și timbrul judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 12 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. M. D.
Red. 2 ex./A.Ț./D.M _