Sentința civilă nr. 16461/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA Nr. 16461/2013

Ședința publică de la 10 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. -I. T.

Grefier C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant G. R. -C. și pe pârât A. N. DE A. F. - A.

F. P. A M. -N., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant av. Vescan R. -M., lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Tribunalul constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, iar pârâtele nu au formulat întâmpinare.

Reprezentanta reclamantului depune la dosar dovada privind onorariul avocațial ocazionat în cauză, precum și răspunsul comunicat de către pârâta A.

F. P. a Municipiului C. -N., cu privire la cererea reclamantului de restituire a taxei de poluare achitată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Reține că prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2013

pe rolul Tribunalul Cluj reclamantul G. R. -C. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N. și cu pârâta A. F. Pentru M., obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1332 lei achitată cu titlul de taxă de poluare și la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 3082246 din data de_, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente, de la data plății taxei de poluare și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamantul a arătat că, pentru a-și înmatricula în România două autoturisme, deja înmatriculate într-un stat membru al UE i s-a solicitat achitarea unor taxe de poluare, respectiv suma de sumei de 1332 lei achitată cu titlul de taxă de poluare și la plata dobânzii legale calculate de la data

plății taxei și până la restituirea efectivă, taxă care a fost achitată conform chitanței seria TS5 nr. 3082246 din data de_ .

Reclamantul consideră că perceperea acestei taxe contravine principiilor fundamentale ale Tratatului CE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare

.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN tip GOLF cu nr. de identificare WVWZZZ1KZ6W135407, autoturism înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, data primei înmatriculări 21 aprilie 2006, an de fabricație 2006.

În vederea înmatriculării în România a autoturismelor, reclamantul a fost obligată să achite suma de 1332 pe care a achitat-o la AFP C. -N. cu chitanța seria TS5 nr. 3082246 din data de_ .

Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.50/2008 în forma inițială.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea i-a fost respinsă ca inadmisibilă, motivat de faptul că, decizia de calcul a acestei taxe nu a fost contestată. Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițială stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Tribunalul apreciază că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -,

spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene în vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art. 110 TFUE ).

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și

autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a

industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță .Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată față de pârâtă.

În baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând, onorariul avocațial, taxă timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. R.

C.

, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat R. Vescan, în C. -N., str. N. T. nr.22, ap.11, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1332 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

D. -I. T.

Grefier,

C. -G. H.

Red. D.T./ C.H./ _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16461/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare