Sentința civilă nr. 16677/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 16677/2013Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant D. I. și pe pârâta A. F. P. A MUN. C. -N., pârâta A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
La data de 13 decembrie 2013 se depune de către reclamant, la dosarul cauzei, prin registratura instanței, dovada achitării onorariului avocațial și împuternicire avocațială.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Ia act de H.G. nr.520/2013 privind reorganizarea și funcționarea Agentiei Naționale de Administrare Fiscal, act normativ prin care s-a schimbat denumirea pârâtei în A. J. a F. P. C., motiv pentru care dispune modificarea mențiunilor corespunzătoare în sistemul Ecris.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul D. I. a solicitat obligarea pârâtelor A. J. a F. P. C. și A. F. pentru M. să îi restituie suma de 703 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda fiscală, respectiv cea legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada
înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP C. -
N., alte înscrisuri relevante. Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Skoda, cu nr. de identificare TMBDX26YX84014675, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 703 lei la AFP C. -N., la data de_ .
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă. Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-
o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
În ceea ce privește dob ânda fiscal ă
pretinsă, tribunalul apreciază că în speță se poate acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.
În acest sens, în cauza Irimie, analiza Curții s-a circumscris exclusiv stabilirii "dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe";. Atât din considerentele instanței de trimitere, cât și din considerentele Curții rezultă,
așadar, pe de o parte, că nu s-a pus în discuție natura dobânzii la care persoanele ar avea dreptul, prin prezentarea celor două modalități alternative prevăzute de dreptul intern pentru acoperirea prejudiciilor - dobânda în materie fiscală și dobânda în materie civilă și comercială
-, iar pe de altă parte, că analiza respectării principiilor echivalenței și efectivității s-a făcut de către Curte prin raportare exclusivă la procedura reglementată de dispozițiile art. 124 raportat la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
La punctul 23 din hotărâre, Curtea stabilește că "în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată)";.
Din perspectiva principiului efectivității, trebuie analizat care este dobânda legală (cea stabilită în materie fiscală sau cea stabilită în materie civilă și comercială) care ar răspunde cel mai bine exigențelor acoperirii efective a pierderilor suferite, fără să dea naștere însă unei îmbogățiri fără just temei.
Astfel, Curtea a subliniat că "acest principiu impune ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă drept efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată (…)"; (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 29).
Din acest punct de vedere, deosebit de relevante sunt și considerentele Curții prin care s-a subliniat că "Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudență constantă, în situația existenței unei norme de drept incompatibile cu dreptul Uniunii direct aplicabil, instanța națională este obligată să înlăture aplicarea respectivei norme naționale, având în vedere că această obligație nu limitează puterea instanțelor naționale competente de a aplica, dintre diversele procedee din ordinea juridică internă, pe cele care sunt adecvate pentru protecția drepturilor individuale conferite de dreptul Uniunii (în acest sens a se vedea în special Hotărârea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, Rec., p. I 5435, punctul 33, Hotărârea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 și alții, C 10/97-C 22/97, Rec., p. I 6307, punctul 21, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, F. iak, C 314/08, Rep., p. I 11049, punctul 83)";.
Reclamantul nu a solicitat însă acordarea dobânzii legale, astfel că, în temeiul art. 9 și art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, cu respectarea principiului disponibilității care guvernează acest proces, se va respinge capătul de cerere accesoriu.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă în parte, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. I., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str M. V. nr.28, jud. C., CNP 1. în contradictoriu cu pârâtele A. J. a F. P. C., cu sediul în C. -N., P-ța
I., nr.19, jud. C. și A. F. pentru M. , cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pârâta AJFP C. să restituie reclamantului suma de 703 lei, reprezentând taxa de poluare nedatorată.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Plecată din instanță Semnează grefierul șef de secție
M. C.
Red.AGC/tehn.MG 4 ex. 27.12.13
