Sentința civilă nr. 16759/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 16759/2013

Ședința publică de la 18 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. -A. C.

Grefier M. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. C. .

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, lasă cauza în pronunțare față de actele existente la dosar.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus, reclamantul P. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. (fosta A. F. P. a mun. C. -N. ), obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2642 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE (actualul art. 110 din TFUE).

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, acte care

dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, cartea de identitate a autoturismului, corespondență purtată cu AJFP C. .

Pârâta A. Județeană a F. P. C. nu a formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 2.642 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Citroen Xsara, cu nr. de identificare VF7N1WJB73044505, conform chitanței seria TS5 nr. 3137650 din data de _

, la Trezoreria AJFP C. (fila 9).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.J.F.P. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 15181 s-a arătat că se poate restitui numai dacă taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante este mai mare decât timbru rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu (fila 17).

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AJFP C. urmând a fi

obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.642 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la data restituirii efective.

În baza art. 453 al. 1 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 39,3 lei (fila 16).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.

V.

, cu dom. în C. -N., str. Poet Grigore A. nr. 29, ap. 29, jud. C., CNP 1., în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C.

, cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.642 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. M. B.

Red.4 ex./L.A.C.../D.M. _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16759/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare