Sentința civilă nr. 187/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 187
Ședința publică din 15 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. S. - judecător
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite cauzei, promovată de reclamanta F. (fostă FAGE) F. R., domiciliată în B. M., Bd. B., nr. 28, ap. 24, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F. P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A, județul M. . La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța văzând actele și lucrările dosarului, constatând lămurită cauza o reține în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta F. F. R.
a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A.
F. P. B. M.
, următoarele:
Restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 2.911 lei reprezentând diferență nerestituită din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată în valoare totală de 5.040 lei, cu dobânda legală; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, în cursul anului 2007 partea reclamantă a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene o autoturismul marca PEUGEOT, fabricat în anul 2001, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 din Codul fiscal.
Această taxă, a fost achitată la Trezoreria B. M. conform chitanței seria TS4B nr.0771786 din_ .
În esență reclamantul arată că taxa percepută este contrară art. 90 TCE. Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta D. G. a F. P.
M. prin A. F. P. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece reclamantul și-a exercitat dreptul de a solicita diferența
prevăzută de art.11 din OUG nr.50/2008 pentru restituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Noua formulă de calcul a taxei pe poluare în baza căreia a fost recalculată taxa de înmatriculare achitată de reclamant corespunde acquis - ului comunitar, motiv pentru care refuzul organului fiscal de a restitui în întregime taxa de înmatriculare nu este un refuz nejustificat în sensul art.2 alin.1 lit. I) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Municipiului B. M. suma de
5.040 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS4B nr.0771786 din_, pentru auto marca PEUGEOT, înmatriculat pentru prima dată în Franța, în anul_ .
Prin decizia nr. 37026 din_ s-a restituit reclamantei suma de 2.129 lei reprezentând diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule, rămânând o diferență cu titlu de taxă de poluare de 2.911 lei.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si
autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din TCE (actualmente art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la
îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
În ceea ce privește prevederile OUG nr. 50/2008, instanța constată că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. Nu se poate reține justificat că Statul R. are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008. A admite
această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, se reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
Pe de altă parte, se constată că OUG 50/2008 abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor deja aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor deja achitate sub imperiul legii vechi.
În aceste condiții instanța constată că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de inmatriculare, care de la_ nu se mai încasează.
Întrucât tribunalul constată că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România.
Cât privește dobânda legală aceasta este justificată în baza art.3 alin.3 din
O.G. 9/2000 respectiv art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011.
În raport de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta F. (fostă FAGE) F.
R.,
domiciliată în B. M., Bd. B., nr. 28, ap. 24, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F.
P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A, județul M., și, în consecință :
Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5.040 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme, achitată cu chitanța TS4B nr.0771786 din_ .
Obligă pârâta A. F. P. a municipiului B. M. să restituie reclamantei suma de 2.129 lei reprezentând diferență nerestituită de taxă specială pentru autoturisme, cu dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 începând cu_ și până la data de_, iar începând cu data de_ dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata sumei de 43 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. S. | A. | Ana C. |
Red. AS/_
Tred. A.C./18 Ianuarie 2013 - 4 ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta F. (fostă FAGE) F.
R.,
domiciliată în B. M., Bd. B., nr. 28, ap. 24, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F.
B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A, județul M., și, în consecință :
Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 5.040 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme, achitată cu chitanța TS4B nr.0771786 din_ .
Obligă pârâta A. F. P. a municipiului B. M. să restituie reclamantei suma de 2.129 lei reprezentând diferență nerestituită de taxă specială pentru autoturisme, cu dobânda legală prevăzută de art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 începând cu_ și până la data de_, iar începând cu data de_ dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata sumei de 43 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
S.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta F. F. R., domiciliată în B. M., Bd. B., nr. 28, ap. 24, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F. P. B. M.
, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2 A, județul M., și, în consecință:
Obligă pârâta AFP B. M. să restituie reclamantei suma de 2.911 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 începând cu _ până la data plății efective.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 15 Ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
A. S.