Sentința civilă nr. 2086/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr._

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 2086/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind cererea formulată de reclamanta I. C. S. împotriva pârâtei D. -A. F.

P. A M. C. N., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima si a doua strigare se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Simu Brandusa de la Baroul Cluj cu delegația la dosar lipsa fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,

Reprezentanta reclamantei depune înscrisuri in dovedirea acțiunii.

Declara că nu are cereri in probațiune de formulat.

Tribunalul, în temeiul art.167 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind legală, utilă și pertinentă soluționării cauzei și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza de cercetare judecătorească si acordă cuvântul pe fondul cauzei .

Reprezentanta reclamantei susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei cu 439,3 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta I. C. S. a chemat în judecată pârâta A. F. Publice a municipiului C. -N. solicitând obligarea acesteia să îi restituie suma de 5282 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei de poluare si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele

europene în materia taxării, apreciind că această taxă este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, certificat de înmatriculare al autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Pârâta A. F. Publice a municipiului C. -N. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece suma a cărei restituire se solicită a fost stabilită în conformitate cu prev.O.U.G. 50/2008

Prin același înscris a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru mediu B., pârâta a solicitat ca in cazul in care se va admite acțiunea sa se dispună obligarea chematei in garanție să restituie Administrației F. Publice C. -N. suma pe care instanța o va obliga să o achite reclamantului.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca MERCEDES BENZ înmatriculat în țară comunitară, iar pentru înmatricularea in România a achitat o taxă de poluare în cuantum de 5282 lei la AFP C. -N. în data de_ .

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie

înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie acesteia taxa de poluare achitată necuvenit.

Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda dobinda legala întrucit perceperea taxei din speță, cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicită ce atrage răspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligată sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusă in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, in temeiul prevederilor O.G.nr. 13/2011, reclamanta este indreptatită la plata dobanzii legale in materie civila,de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale. Si in aceste conditii tribunalul nu a dat altceva si a inteles sa repare acelasi prejudiciu respectiv lipsa folosintei banilor dar in alt cuantum decit cel pretins de reclamantă.

Avind in vedere considerentele de mai sus si faptul ca in baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitata a fost virata de catre parata in contul administrat de chemata in garantie in temeiul art. 60 si urm C.pr.civ va admite si cererea de chemare in garantie in intregime.

In temeiul art.274 C.proc.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 439,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avcoațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. C.

S., cu sediul în C. -N., str. Eftimie M. nr.10, jud.C. împotriva pârâtei A.

  1. PUBLICE A M. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C. .

    Obligă pârâta A. F. PUBLICE A M. C. -N. să restituie reclamantei suma de 5282 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

    Admite cererea de chemare în garanție a chematei în garanție A. F. pentru mediu B., cu sediul în B., str. S. I. nr. 294, corp.A, sector 6.

    Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 5282 lei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

    Obligă pe pârâtă să-i achite reclamantei suma de 439,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 07 Februarie 2013.

    Președinte,

    E. B.

    Grefier,

    1. -L. C.

Red.EB/VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2086/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare