Sentința civilă nr. 2125/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator date 2516
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 2125
Ședința publică din 19 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: M. S., judecător Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul G. F. V. , cu domiciliul în P., nr. 210, jud. S. în contradictoriu cu pârâta I. P.
J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în Z., str. Piața 1 D. 1918, nr. 12, jud. S., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Acțiunea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamantul a depus prin serviciul registratură al instanței actele autoturismului traduse în limba română. De asemenea părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă.
Instanța, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în baza dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea sa, reclamantul G. F. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Autovehiculelor, obligarea acestei instituții la înmatricularea autovehiculului marca MERCEDES CLK 200, nr. de identificare WDB2093421F026213, fără achitarea taxei pe poluare (pentru emisii poluante) pentru autovehicule, prevăzută de OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr.9/2012).
Practic este vorba despre un autoturism care a fost inițial înmatriculat într-un stat membru al U.E., altul decât România, mai precis Italia, iar instituția pârâtă a refuzat înmatricularea definitivă a autovehicului în România, pe motiv că nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme (mai precis taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de O.U.G. nr. 50/_, publicată în Monitorul Oficial nr. 327/_, cu modificările și completările respectiv taxa pentru emisii poluante, prev. de legea nr.9/2012).
În susținerea cererii, reclamantul a invocat și a dezvoltat pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare.
Asupra cauzei de față, tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din înscrisurilor depuse la dosar, nu comportă nici un fel de discuții, nefiind de altfel contestată acțiunea promovată vizând exclusiv o problemă de drept, ce trebuie analizată prin prisma compatibilității dintre legislația internă, în ce privește instituirea
unei taxe speciale pentru autovehicule achiziționate din spațiul Uniunii Europene, cu ocazia primei înmatriculări a acestora în România și art. 90 par. 1 din TCCE (în prezent, art.110 din T.F.U.E), care se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, în contextul în care, România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind astfel activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României (revizuită în anul 2003), conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Drept european. Art. 110 TFUE. Aplicabilitate
. Dispozițiile art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE), prevăd faptul că "(1) Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare; (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";.
Or, așa cum se arată atât în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cât și în doctrină (P. Craig, G. de Burca, Dreptul Uniunii Europene, trad. după ed. a IV-a de B. Andreșan-Grigoriu și T. Ș. an, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 808
). scopul art. 110 TFUE poate fi enunțat relativ simplu, respectiv "acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie";. Cum Tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art. 110 TFUE, are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că această normă impune o "neutralitate totală a fiscalității interne"; în ceea ce privește produsele naționale și cele importate. Într-o speță cu relevanță asupra impunerii unor sarcini fiscale referitoare la autovehicule, instanța de contencios european a arătat că dreptul unional nu interzice "per se
"; folosirea politicii fiscale pentru a atinge scopuri sociale, cu condiția însă ca respectiva sarcină fiscală "să se bazeze pe un criteriu obiectiv, să nu fie discriminatorie și să nu aibă un caracter protecționist"; (CJUE, C-421/97, Yves T. tik c. Direction des services fiscaux de Seine-et-Marne, publicată în Culegere 1999, p. 3633; CJUEC-132/88, Comisia c. Grecia, publicată în Culegere 1990, p. 1567
). Cu toate acestea, potrivit aceleiași jurisprudențe a CJUE, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (A se vedea în acest: CJUE, C-252/86,, Gabriel Bergandi c. Directeur Général des Impots, publicată în Culegere 1988, par. 25; CJUE, C-45/94, Cámara de Comercio, Industria y Navegación de Ceuta v Ayuntamiento de Ceuta, publicată în Culegere 1995, p. 4385, par. 29; CJUE, C-221/06, Stadtgemeinde Frohnleiten and Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH v Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft, publicată în Culegere 2007, p. 9643, par. 40
). Astfel, arată instanța de contencios european, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate (C-402/09, I. Tatu c. Statul român, prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor P. e Sibiu, Administrația Finanțelor P. e Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul
Mediului,-par.52-nepublicată-încă-în,Culegere
) iar o astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TF_ E și 34 TFUE, referitoare la interzicerea taxelor vamale la import și export, a restricțiilor cantitative la import, precum și orice taxe și măsuri cu efect echivalent. De altfel, în multe ocazii (CJUE, C- 451/99, Cura Anlagen GmbH c. Auto Service Leasing GmbH, publicată în Culegere 2002, p. 3193, par. 40; CJUE, C-464/02, Comisia c. Danemarca, publicată în Culegere 2005, p. 7929, pct. 74; CJUE, C-98/05, De Danske Bilimportører c. Skatteministeriet, publicată în Culegere ,
p. 4945, par. 28; CJUE, C-402/09,precit.,par.53
) instanța europeană de la Luxembourg a reiterat faptul că, în ceea ce privește sarcinile fiscale aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul mai-sus descris (CJUE, C-402/09, precit., par. 54.
)
Politica legislativă internă -
a reflectat dorința persistentă a legiuitorului român de a introduce și menține, ulterior aderării statului român la Uniunea Europeană (U.E), diverse soluții normative care să permită taxarea
- într-o formă sau alta - a autovehiculelor (de ocazie) importate din țările membre ale U.E, cu ocazia primei înmatriculări a acestora în România.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007
și până la data 31 iunie 2008
, dispozițiile art. 2141-2143 Cod fiscal
au instituit, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule
, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Întrucât unul dintre principalele aspecte problematice ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplica autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă. Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infringement față de statul Român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 110 TFUE iar practica judiciară a fost constantă în sensul că aceste prevederi legale contravin normelor de drept european la început enunțate și că această taxă trebuie restituită plătitorilor.
Guvernul a reacționat adoptând o nouă reglementare, respectiv OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ care avea în esență același conținut și aceleași deficiențe în raport de exigențele dreptului european ca și dispozițiile art. 2141-2143Cod fiscal (în sensul că aceeași diferență de tratament exista și potrivit OUG nr. 50/2008, între autovehiculele second-hand achiziționate din Uniunea Europeană în vederea punerii în circulație a acestora în România și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate deja în România). Însă, față de norma din Codul fiscal, OUG nr. 50/2008, stabilea că această taxă are o destinație specială, fiind pusă la dispoziția Ministerul Mediului - Administrația Fondului pentru Mediu, creindu-se astfel o anumită confuzie în ce privește natura și finalitatea acesteia.
În urma unei jurisprudențe relativ divergente a instanțelor de judecată, în ce privește taxa pe poluare, în forma sa inițială și ulterior pronunțării hotărârii preliminare, la data de 07 aprilie 2011, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09, I. Tatu c. Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor P. e Sibiu, Administrația Finanțelor P. e Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Mediului, prin care instanța de contencios european a statuat că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri
fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională"; jurisprudența națională, s-a aliniat în unanimitate acestei hotărâri, în sensul conchiderii asupra caracterului contrar a prev. OUG nr. 50/2008, față de prev. art. 110 TFUE.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, s-a pronunțat din nou, printr-o altă hotărâre preliminară, în Cauza C-263/10 - I. n Nisipeanu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din TFUE, pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de către Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei pe poluare, în urma multiplelor modificări suferite de actul normativ intern. Prin această hotărâre, Curtea reluând considerentele expuse în hotărârea Tatu, a reținut în paragraful 27, că: "Toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală";. S-a conchis în sensul că "reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene";.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora, fiind atributul instanțelor naționale să decidă dacă anumite norme sau prevederi legale interne, contravin sau nu acestora, în interpretarea dată de Curte. Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este în principiu retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene, în cadrul unei trimiteri preliminare, lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare al acesteia, de la intrarea sa în vigoare, ceea ce înseamnă că aceste hotărâri urmează a-și produce efectele asupra tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, fiind totodată de reținut că hotărârea preliminară, mai precis interpretarea dată de Curte, este obligatorie pentru instanța națională, întrucât "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului";, (după cum a stabilit chiar CJUE, în cauza C 52/76- Benedetti c. Munari). Drept urmare practica judiciară s-a unificat în sensul că și aceste prevederi legale contravin normelor de drept european la început enunțate și că această noua taxă trebuie deasemenea restituită plătitorilor.
Ulterior, legiuitorul a reacționat la aceaste decizii ale CJUE (cu consecința unificării practicii judiciare) prin schimbarea denumirii taxei, din taxă pe poluare în "taxa pentru emisiile poluante";, introdusă prin Legea nr. 9/2012, adoptată la data de 6 ianuarie 2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art. 2141-2143Cod fiscal sau taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, respectiva normă care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată (art.4 alin.2), a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, până la data de 1 ianuarie 2013, astfel încât în această perioadă, între reglementarea anterioară (OUG nr. 50/2008) și Legea nr. 9/2012 nu există
nicio diferență de natură juridică, singurul aspect modificat fiind denumirea sarcinii fiscale.
Chiar dacă cele două hotărâri preliminare mai sus amintite se referă la reglementarea internă din OUG nr. 50/2008, cu modificărilr și completările ulterioare) raționamentul CJUE se aplică, "mutatis mutandis"; și în ce privește reglementarea inițială din cuprinsul ex-art. 2141-2143C. fisc., precum și în ceea ce privește ulterioară din Legea nr. 9/2012 (cel puțin în forma sa în vigoare până la data de 1 ianuarie 2013), în sensul că și acestea sunt contrare dreptului unional.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, au fost astfel activate dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României (revizuită în anul 2003), conform cărora "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; iar conform alin. (4) al aceluiași articol, "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și Autoritatea judecătorească, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2)";.
Mai mult decât atât, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul român și-a asumat obligația de a respecta cu bună credință obligațiile care îi revin, inclusiv dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
Practica judiciară internă, din perioada_ -_
.
Instanțele de contencios administrativ-fiscal din România, fiind sesizate cu numeroase cereri de înmatriculare a autovehiculelor second-hand, provenind din spațiul Uniunii Europene, fără perceperea unei taxe speciale (indiferent de denumirea acesteia: de primă înmatricuale, pe poluare, privind emisiile poluante emise de autovehicule) și ținând cont de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978, unde s-a decis că "eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa"; și că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legii naționale", s- au investit cu soluționarea acestora. Dealtfel, este unanim recunoscut atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J (CJUE, că art. (90) 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja; astfel, s-a statuat că judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 (110) din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Prin astfel de cereri, se solicită a se constata, de principiu, că taxa specială pentru autovehicule, ce trebuia achitată, în perioada_ -_, sub diferite denumiri, în virtutea actelor normative interne mai sus analizate (art. 2141)- 2143)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 9/2012, suspendată parțial prin Ordonanța de urgență nr. 1/2012) contravine în mod evident normelor de drept european, în materie de taxe și impozite interne, prin prisma dispozițiilor art.110 din TFUE iar în final se solicită înmatricularea autovehiculului provenind din spațiul Uniunii Europene, făfă plata unei astfel de taxe.
Dacă la început practica judiciară a fost ezitantă - după cum s-a arătat - în a admite cererile privind exonerarea de la plata taxei pe poluare (spre deosebire de taxa de primă înmatriculare, unde caracterul discriminator de impozitare a fost unul vădit), după interpretarea dată de CJUE la data de 07 aprilie 2011, instanțele de contencios administrativ fiscal s-au pronunțat cvasiunanim în sensul admiterii pe fond a acțiunilor de acest gen (mai ales în ce privește taxa pe poluare stabilită de OUG nr.50/2008, în forma sa inițială) iar după interpretarea CJUE, din data de 7 iulie 2011, o astfel de practică a devenit unitară (indiferent de modificările legislative ulterioare ale OUG nr.50/2008 și respectiv menținerea acesteia sub o altă denumire, prin Legea nr.9/2012).
Dealtfel, Instanța Supremă prin Decizia nr.24/2011, pronunțată în interesul legii, (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ ) și care este obligatorie pentru instanțe, potrivit legii, ține să precizeze că "mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale";. Din aceeași decizie se mai desprinde faptul că, în astfel de cauze, când devine incident principiul aplicării directe a dreptului comunitar (hotărârea Curții din 5 februarie 1963, în cauza Van Gend en Loos
c. Administratie der Belastingen) este cu totul irelevant dacă s-a respectat sau nu procedura internă de contestare a actului administrativ fiscal, prin care s-a stabilit taxa în discuție, prev. de OUG nr.50/2008, sau dacă, există un astfel de act, care să poată fi calificat ca atare În cuprinsul acestei decizii, se reține, - printre altele - că "necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justiție a Uniunii Europene";.
Așa cum s-a reținut de tribunal, în repetate rânduri și în alte cauze similare, scopul general al art. 90 T.C.E. (în prezent, art.110 din T.F.U.E) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre ale U.E, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care dispozițiile acestui articol îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 și 28 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Mai exact, așa cum a arătat însăși Curtea Europeană de Justiție "art. 90 nu reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";( cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium).
Norma comunitară indicată se referă de asemenea, la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la
anumite produse
, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Însăși legiuitorul intern a intervenit în cele din urmă, în sensul că prin Legea nr.9/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a fost abrogată OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, fiind înlocuită cu o altă taxă, denumită taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care s-a încercat compatibilizarea acestei taxe cu normele europene însă, din păcate, prin OUG nr.1/2012, au fost suspendate, pe timp de 1 an, până la data de 01 ianuarie 2013, tocmai normele legale care realizau o astfel de compatibilizare (art.2 lit.i; art.4 alin.2;art.5 alin.1), revenindu-se practic la situația anterioară.
Or, în aceste condiții, este cât se poate de evident că taxa specială pentru autovehicule, ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări în România, instituită începând cu data de 01. ian. 2007, sub diferite denumiri și până la data de 01 ianuarie 2013, contravine în mod flagrant normelor prev. de art. 90 T.C.E respectiv art.110 T.F.U.E, și ca atare neachitarea unei astfel de taxe, nu poate constitui in motiv legitim de refuz al înmatriculării autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, așa cum este cazul în speță.
Drept urmare, tribunalul, în baza art.18 din Legea nr. 554/2004, va admite acțiunea promovată și va obliga instituția pârâtă să înmatriculeze, în condițiile legii, autovehiculul în litigiu, fără plata taxei pe poluare, instituită prin O.U.G nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare respectiv a taxei privind emisiile poluante, instituită prin Legea nr.9/2012.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea reclamantului G. F. V. , cu domiciliul în P., nr. 210, jud. S. și obligă I. P. J. S. - S. P. C. R. P.
de C. și Î. a V., cu sediul în Z., Piața 1 D. 1918, nr. 12, județul S., să înmatriculeze, în condițiile legii, autovehiculul marca MERCEDES CLK 200, cu nr. de identificare WDB2093421F026213, fără plata taxei pe poluare, instituită prin O.U.G nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare sau a taxei pe emisii poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr.9/2012.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 19 aprilie 2013.
Președinte, | Grefier, | ||
M. S. | M. | L. | -M. |
Red.MS/_
Dact.MLM/_ /4 ex.
