Decizia civilă nr. 8025/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8025/2013
Ședința publică din data de 2 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
V. G. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant Consiliul Local al Municipiului Z. - P. L. Z., împotriva sentinței civile nr.1044 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul- pârât M. F., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentului- reclamant Consiliul Local al Municipiului Z. - P. L. Z., avocat Cobzaș Adela din Baroul Sălaj, lipsă fiind intimatul- pârât M. F. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru. Intimatul- pârât M. F. a depus întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Reprezentantul recurentului- reclamant Consiliul Local al Municipiului Z.
P. L. Z., avocat Cobzaș Adela învederează instanței faptul că intimatul- pârât M. F. este și în prezent angajat la P. L. Z. .
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului- reclamant Consiliul Local al Municipiului Z.
P. L. Z., avocat Cobzaș Adela susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și în esență solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea soluționării cauzei pe fond. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1044 din_, pronunțată de Tribunalului Sălaj în dosarul nr._ s-a admis excepția invocată din oficiu și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI Z. - P. L. Z. , în contradictoriu
cu pârâtul M. F. , având ca obiect obligația de a face - recuperare sumă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut deliberând cu prioritate asupra excepției invocate în cauză, următoarele:
Art. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede:
"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes
legitim, de către o au tor itate publ ic ă,
printr-un act administrativ sau prin
nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.";
Conform art. 8 din același act normativ, a cărui denumire marginală este "Obiectul acțiunii judiciare"; "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.";
Din analiza textelor de mai sus a rezultat că, pentru formularea unei acțiuni în contencios administrativ, trebuie să existe a priori o vătămare a unui drept sau a unui interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, prin nesoluționarea în termen a unei cereri sau prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Ori, reclamantul, adresându-se instanței de contencios administrativ, nu a solicitat anularea sau modificarea unui act administrativ, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiune care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci a solicitat obligarea funcționarului public, angajat al său, la recuperarea unei sume deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special.
Potrivit prevederilor art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare,- texte de lege care au stat la baza emiterii celor două decizii de recuperare a unor sume acordate necuvenit pârâtului - răspunderea civilă a funcționarului public, se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art.85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare: Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public
în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.Dreptul conducătorului
autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din prevederile mai sus menționate a rezultat că demersul reclamantului la instanța de contencios administrativ pentru constituirea unui titlu executoriu pe cale judecătorească în vederea stabilirii întinderii prejudiciului și a reparării acestuia nu a fost legal, întrucât, pentru ipoteza prevăzută la art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu trebuie să se pronunțe o sentință de stabilire a răspunderii care să constituie apoi un titlu executoriu pentru recuperarea pagubei pricinuite bugetului reclamantului, fiind suficient, conform art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, ca reclamantul să stabilească întinderea prejudiciului și să dispună recuperarea acestuia conform dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999, prin emiterea, de către conducătorul autorității sau instituției publice, a ordinului/dispoziției de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei. În cazul în care ordinul/dispoziția de imputare nu a fost contestat/-ă de către angajat ori angajatului i s-a respins acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, nimic nu împiedică instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, însă rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare nu sunt de competența instanței de contencios administrativ.
Tribunalul a mai reținut însă că la data de_ a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012:
"Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.";
Art. 3 din același act normativ statuează în sensul că plățile făcute în baza contractelor colective de muncă încheiate înainte de_ nu se restituie.
Față de cele mai sus expuse, instanța a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins în consecință acțiunea formulată de reclamant. Totodată, întrucât admiterea excepției inadmisibilității a reprezentat un impediment pentru continuarea acțiunii civile, tribunalul nu a mai supus examinării celelalte critici, care privesc fondul dreptului dedus judecății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. L. Z.
solicitând casarea cu trimitere la instanța de fond în vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat în deciziile 15/_ și 15bis/_ .
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global în deciziile sale, iar recurenta unitate a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe în care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât în parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la instituția recurentă, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare nu au posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul a rămas fără succes întrucât nu au obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise de recurentă cu tabele anexate le-a expediat pârâților, dar nu au semnătura de primire a deciziei. În acest context erau în imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a
încuviințării executării silite cât timp nu probează comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor în parte .
În mod contrar celor reținute de instanță, a solicitat modificarea unui act administrativ în sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât în parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri.
În esență au solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art. 117 din Legea nr. 188/1999. Chiar dacă deciziile emise nu îmbracă forma unui act administrativ comun, sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
În altă ordine de idei, menționează că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj, (alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de recurentă, dosare care în prezent se află în recurs la Curtea de A. C. .
Intimatul M. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate în totalitate, ca fiind temeinică și legală.
Analizind recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca aceste este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84,85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei actiuni in justitie .
Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din aceeasi lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.
In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse in speta de la parat de 1598 lei .Totodata asa cum a precizat reprezentantul reclamantei si la termenul
de judecata din data de_ paratul continua sa isi desfasoare activitatea in cadrul reclamantei astfel ca nu exista din aceasta perspectiva nici un impediment legal in punerea aplicare a acestor decizii prin retineri din salariu fiind necesar ca in masura in care aceste decizii nu au fost atacate conform art. 84,85 din Legea 188/1999 si au devenit irevocabile la aplicarea lor sa se aiba in vedere si eventuala incidenta Legii 84/2012.Ca atare o actiune in justitie pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila intrucit incalca dispozitiile legale speciale sus mentionate.
Aspectul invederat de catre reprezentanta reclamantei in sensul ca sumele a caror recuperare se solicita au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile este irelevant in speta .Astfel asa cum rezulta din art. 85 din Legea 188/1999 aceste decizii pot fi atacate in instanta iar in cadrul unei asemenea contestari pot fi verificate orice aspecte de legalitate inclusiv aspectul ca aceste sume au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile.Ca atare pentru verificarea acestui aspect exista o procedura legala si nu este necesara promovarea unei actiuni de catre emitentul acestor decizii .
In aceste conditii in care exista un text de lege special care reglementeaza modul in care se angajeaza raspunderea patrimoniala a functionarului public ,in care paratul este si in prezent functionar public in cadrul reclamantei o actiune in instanta de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca inadmisibila incalcind principiului "specialia generalibus derogant"; si prevederile art. 84,85 din Legea 188/1999.
Avind in vedere aceste considerente care inlocuiesc considerentele primei instante, considerente care nu ar fi putut justifica solutia de respingere a actiunii Curtea in temeiul textelor de lege sus mentionate a art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art.
312 C.pr.civ va repinge recursul formulat in cauza si va mentine hotararea atacata .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta P. L. Z. împotriva sentinței civile nr.1044 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M. S. L. R. V. G.
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: Ț. D. B.