Sentința civilă nr. 2300/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2300/2013

Ședința publică de la 11 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B.

G.

Z.

Grefier C.

S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant

C. I. și pe pârât A. F. P. A MUN.C. N., pârât D. G. A F. P.

C., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că în data de_ s-a depus la dosarul cauzei de către reclamant dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei și se solicită de către acesta judecarea cauzei în lipsă.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. C. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M., excepții pe care le pune în discuție reclamantului prezent.

Reclamantul solicită admiterea excepțiilor puse în discuție și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Tribunalul, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F.

P. C., întrucât aceasta nu este emitentul deciziei privind calculul taxei de poluare și nu a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin cererea formulată.

Tribunalul, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. reținând că, din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că reclamantul a înțeles să conteste nelegalitatea încasării de către A. F. P. C. -N. a taxei de poluare. În raportul juridic de drept fiscal, născut între părți, ca urmare a emiterii de către

A. F. P. C. -N. a deciziei de calcul care a stat la baza plății efectuate de către reclamant, acesta din urmă apare ca titular al dreptului de a solicita restituirea, unicul subiect față de care se poate realiza acest drept fiind emitentul actului.

Pe de altă parte, între reclamant și pârâta A. F. pentru M. nu s-a născut nici un raport juridic de drept substanțial, în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr.50/2008: "Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.";.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul

C. I. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. P.

C. -N. .

Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2948 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria seria TS7 nr.7540520/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar

pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:

Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.

Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).

În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";

Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art.

110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.

În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul C. I., domiciliat în C. -N., str. Fabricii de Z. nr.9, ap. 25, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.

-N., cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud. C. .

Obligă pe pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantului suma de 2948 încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței seria TS7 nr.7540520/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

B. G. Z. C. S.

Red.BGZ/dact CS 4 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2300/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare