Sentința civilă nr. 2683/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2683/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. | -M. | V. |
Grefier C. | T. |
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C.
L. P. și pe pârât A. F. P. A M., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reclamantul a depus la dosar prin registratura instanței în data de_ răspunsul Administratiei F. P. Dej la cererea reclamantului privind restituirea taxei de poluare, chitanța privind achitarea taxei de poluare și contractul de vânzare cumpărare tradus din limba germană.
Instanța din oficiu admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
F. pentru M., având în vedere că între reclamant și această parata nu s-a facut dovada unor raporturi juridice directe.
Deliberând, instanța respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii formulate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin.1 C.proc.civ., constatând că taxa a fost achitata in temeiul OUG 50/2008, fiind perceputa ca taxă de poluare, astfel încât cererea de restituire este supusă normelor în temeiul căreia a fost percepută taxa, iar nu Legii nr. 9/2012.
In temeiul art. 167 C.pr.civilă încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamantul C. L.
P. a solicitat obligarea pârâtelor A. F. P. A MUNICIPIULUI DEJ și ADMINISTAȚIA F. PENTRU M. să anuleze Decizia de calcul a taxei de poluare nr.18456/_ și să îi restituie suma de 5181 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta A. F. P. a Municipiului Dej a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât suma de bani solicitată constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii de atac speciale a contestației administrative prevăzută de art.205 și urm. din OUG nr.92/2009.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., solicitând ca, în situația în care ar cădea în pretenții, să fie obligată chemata în garanție să îi restituie sumele la plata cărora pârâta va fi obligată. Pârâta a susținut că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Chemata în garanție nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind depuse în copie următoarele: certificat de înmatriculare a vehiculului în traducere legalizată, carte de identitate a vehiculului, chitanța privind achitarea taxei de poluare, corespondență purtată cu AFP Mun. Dej, cerere de restituire.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford, serie șasiu WFOGXXPSSGYD00469, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în România în valoare de 5181 lei achitată cu chitanța nr. 1969081.
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, însă cererea sa a fost respinsă.
Instanța reține hotărârea preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene în pronunțată la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, prin care s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Mai reține instanța faptul că interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește,
acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008
- 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Asupra petitului având ca obiect dobânda legală pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant. Pârâta a fost pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea reclamantului, și va obliga pe pârâtă să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
În temeiul dispozițiilor art. 60 C.proc., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 5181 lei reprezentând taxă de poluare.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. L. P. ,
cu domiciliul în M. nr.208A, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. A MUNICIPIULUI DEJ, cu sediul în Dej, str.M. E. nr.2, jud.Cluj.
Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.18456/_ emisă de
A. F. P. a Municipiului Dej.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5181 lei, reprezentând taxa de poluare.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu A.
F. PENTRU M., cu sediul în B., Splaiul I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 5181 lei, reprezentând taxa de poluare.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
R. -M. V.
Grefier,
C. T.
Red.RV/tehn.MG 5 ex. 15.03.13