Sentința civilă nr. 2358/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2358

Ședința publică din data de 10 mai 2013 Instanța este constituită din: Președinte:P. R. M., judecător

O. Ana, grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul S. Z. F., domiciliat în

J., str. T V., nr.104, jud. S.

în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F.

P. SA F. P. J. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. -

M. M.

, cu sediul în B., sector 6, S. I., nr. 294, Corp A, Județul Ilfov, având ca obiect restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85

Cod procedură civilă.

Acțiunea este timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că, procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată, iar părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.

Instanța constatând că în baza art.242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea sa, reclamanta a chemat în judecată pârâtele D. G. A F.

P. SA F. P. J. și A. F. PENTRU M., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea sumei de 812 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală.

Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat un autoturism înmatriculat prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească în România o taxă de emisii poluante, taxă pe care o consideră nelegală.

Referindu-se la nelegalitatea perceperii acestei taxe, reclamantul invocă și dezvoltă pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminatoriu al taxei speciale de poluare.

Prin întâmpinarea depusă D. G. a F. P. S. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ-fiscal, nici un răspuns la o plângere prealabilă sau un refuz nejustificat, obiectul acțiunii fiind restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii.

Pe fond, D. G. a F. P. S. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe motiv că taxa a fost achitată de petent în baza dispozițiilor legale în vigoare, suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, iar cauza Tatu nu este aplicabilă prezentei cauze, deoarece hotărârea preliminară a CJUE ( în baza art. 267 TFUE) este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată. Se mai precizează că, întrucât organul fiscal din cadrul DGFP S. a

respectat dispozițiile legale privind taxa de poluare instituită, iar încasarea taxei s-a făcut în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea se solicită respingerea acțiunii, motivat, în esență, cu aceea că noua Lege nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule abrogă O.U.G. nr. 50/2008 aduce modificări esențiale taxei de poluare. Aceste modificări aduse taxei pe poluare au rezultat ca urmare a Deciziei Curții Europene de Justiție în cazul C-402/09 (Tatu).Măsurile stabilite prin Legea nr. 9/2012 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.

Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.

Totodată, DGFP S. a formulat cerere de chemare in garanție a Administrației F. Pentru M. arătând in motivare că art. 1 alin. 1 prevede că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol prevede programele și proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. 4 prevede că taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. . S-a solicitat ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.

Chemata în garanție, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Potrivit prevederilor art.137 C.proc. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, deliberând cu prioritate asupra ex cepție i invocată în cauză, tribunalul reține următoarele:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M.

  1. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.

    În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare

    pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

    Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, o îndrituiește pe aceasta să se adreseze direct instanței de judecată, iar căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta ca nefiind urmate de către pârât și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

    De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că :"Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";

    Pentru considerentele de mai sus, instanța constată că excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante este nefondată și va fi respinsă.

    De asemenea se mai invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S. pe considerentul că aceasta nu a fost implicată în procedura de emitere a deciziei de calcul a taxei de poluare.

    Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP S. este întemeiată și va fi admisă întrucât această entitate nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamant, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. va fi respinsă.

    Asupra fondului cauzei de față, tribunalul constată că:

    Reclamantul(a) a achitat la Trezoreria J. suma de 1072 Lei, cu titlu de taxă de taxa de emisii poluante, așa cum rezultă din chitanța seria nr. TS83583998 din data de_ . Acesta a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, deoarece plata s-a făcut contrar reglementărilor, însă, s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.

    Se constată că reclamatului i-a fost restituită suma de 260 lei conform înscrisului de la fila 11 din dosar.

    Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

    De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

    Deși cauza Tatu privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008, în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

    În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

    OUG 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 care instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

    Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:

    1. a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

  1. la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

  2. la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*)

Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i din Legea nr. 9/2012 ca fiind - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, in conditiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. În mod evident, prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second-hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă, în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja, înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.

Prin OUG 1/2012 se suspendă art. 4 alin. 2 al Legii 9/2012 ceea ce înseamnă că în continuare taxele pe emisiile poluante se plătesc doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le achiziționează din străinătate și le înmatriculează pentru prima dată în România, adică există o discriminare care încurajează cumpărarea de autovehicule rulate din România, pentru care, după intrarea în vigoare a legii și până la_ nu se mai plătește taxa pe emisiile poluante (cu specificațiile menționate în art. 4 alin. 2) față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care se plătește.

Existând această discriminare generată de suspendarea art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 prin OUG 1/2012, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza Tatu sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

Astfel fiind, instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.U.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care tribunalul constată întemeiată acțiunea de față, pe care o va admite și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma solicitată.

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1530 și urm. Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 al. 1 din O.G. nr. 13/2011, de la data solicitării sumei până la data plății efective.

Cum reclamantul a solicitat dobânda civilă aferentă, cererea acestuia urmează a fi admisă.

Cererea de chemare în garanție formulată de către D.G.F.P. S. împotriva Administrației

F. pentru M. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece raportat la prevederile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, o persoană nu poate sta în judecată, în cadrul aceluiași proces, atât în calitate de pârâtă cât și în calitate de chemată în garanție.

Chemarea în garanție este un mijloc procedural pe care pârâtul îl poate utiliza împotriva unui terț iar nu împotriva unui alt pârât, în cadrul aceluiași litigiu.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Respinge acțiunea față de pârâta D. G. A F. P. S., pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite acțiunea reclamantului(ei) S. Z. F., domiciliat în J., str. T

V., nr.104, jud. S.

împotriva pârâtelor A. F. P. J. și A. F. PENTRU M. - M. M. și obligă pârâtele să restituie reclamantei(lui) suma de 812 lei, reprezentând taxă emisii poluante cu dobânda legală aferentă de la data achitării până la restituirea efectivă.

Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,10 MAI 2013.

Președinte, Grefier,

P. R. M. O. Ana

Red. PRM/_

Dact. OA/_ /5 ex

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2358/2013. Contencios. Obligația de a face