Sentința civilă nr. 2400/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2400

Ședința publică din data de 16 mai 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul(a) O. O.

-C.

, cu domiciliul în localitatea JIbou, str. A., nr. 9, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. J.

, cu sediul în localitatea J.

, str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, județul Sălaj, județul Sălaj, având ca obiect

acordare dobândă legală.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă.

Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591 alin. (4) Cod procedură civilă coroborat cu art. 21 din Constituția României, constată că în baza prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) Cod procedură civilă, este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.

Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pentru acțiunea introductivă (filele 8-9).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că părțile litigante au solicitat prin cererea introductivă de instanță și întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.

Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că în apărarea sa pârâta s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei întâmpinare (fila 7).

În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa, reclamantul O. O. -C. a chemat în judecată pârâta(ele) A. F. P. J., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care aceasta să fie obligată la plata dobânzii legale aferente sumei de 1603 lei, achitată de către reclamanta la data de 12 iulie 2011, reprezentând taxă pe poluare.

În susținerea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 12 iulie 2011 a achitat suma de 1603 lei reprezentând taxă pe poluare.

În cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, mai arată reclamantul, a solicitat restituirea taxei pe poluare fără a solicita restituirea dobânzii legale.

1

De asemenea, mai susține reclamantul că prin decizia civilă nr. 7795/2012 pronunțată de Curtea de A. C. la data de 5 octombrie 2012 în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâte împotriva sentinței civile nr. 423/_ pronunțate de Tribunalul Sălaj, pe care a modificat-o în parte în sensul că înlătură obligația pârâtelor la plata dobânzii legale, menținând restul dispozițiilor.

Reclamantul, având în vedere motivarea Curții de A. C., arată că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat restituirea dobânzii legale, sens în care a formulat prezenta cerere separată de acordare a dobânzii legale.

Prin întâmpinare, pârâta invocă excepția autorității de lucru judecat și solicită, pe fond, respingerea acțiunii.

Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, tribunalul reține următoarele:

Reclamantul s-a adresat instanței cu o cerere accesorie prin care a solicitat și acordarea dobânzii legale, sens în care competența revine instanței care s-a pronunțat pe fond, în speță Tribunalul Sălaj care, potrivit art. 2 din Codul de procedură civilă este competent să judece acest litigiu.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța reține că Curtea de A. C. a admis recursul pârâtei și a modificat această hotărâre, în sensul înlăturării cererii cu privire la obligarea la plata dobânzii fiscale.

Potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Raportat la acest text legal, se constată că în cauza de față cererea reclamantului are un obiect diferit, solicitându-se dobânda legală, iar nu cea fiscală, situație în care excepția urmează a fi respinsă.

Asupra cauzei pe fond, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 423/2012 a Tribunalului Sălaj, dată în dosar nr._, s-a admis acțiunea reclamantului O. O. -C. în contradictoriu cu A. F. P. J. și s-a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 1603 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală de la data de

12 iulie 2011, până la achitarea efectivă, deși reclamantul nu a solicitat restituirea dobânzii prin cererea introductivă de instanță.

Curtea de A. C. a admis recursul pârâtelor și a înlăturat obligația de plată a dobânzii legale, pe motivul că instanța de fond a acordat eronat dobânda legală care nu a fost solicitată de către reclamant, acordând mai mult decât s-a cerut.

Reclamantul a investit prima instanță cu o cerere de restituire a sumei de 1603 lei achitată cu titlul de taxă pe poluare conform chitanței seria TS7 nr. 1439444 din data de_ . Suma a fost achitată de către reclamant la data de_ în baza unei decizii de calcul, cu titlul de taxă de poluare, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008.

În cursul derulării procesului pârâta DGFP Sălaj a investit instanța în mod procedural, în condițiile art. 60 Cod procedură civilă cu o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, motivată de faptul că această instituție este beneficiarul final al sumelor de bani achitate cu titlul de taxă de poluare, DGFP Sălaj prin instituțiile din subordine fiind doar un încasator al sumei.

Față de cele de mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul O. O. -C. și va dispune obligarea pârâtei A. F. P.

J. la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale aferente sumei de 1603 lei reprezentând taxă pe poluare, calculată începând cu data plății -_ - până la restituirea efectivă.

Pentru aceste motive,

2

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite acțiunea reclamantului(ei) O. O. -C. , cu domiciliul în localitatea JIbou, str. A., nr. 9, județul Sălaj, formulată împotriva pârâta A.

F. P. J.

, cu sediul în localitatea J., str. 1 Decembrie 1918, nr. 4, județul Sălaj, pe care o obligă să achite reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 1603 lei, reprezentând taxă pe poluare, calculată începând cu data plății -_ - până la restituirea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 mai 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2400/2013. Contencios. Obligația de a face