Sentința civilă nr. 2403/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2403
Ședința publică din data de 16 mai 2013 Instanța este constituită din:
Președinte: I. D. -D., judecător
V. C. -L., grefier
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul(a) M. S.
-I.
, cu domiciliul în localitatea Bobota, sat Bobota, nr. 92A, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A
AUTOVEHICULELOR
, cu sediul în localitatea Z., P. 1 D. 1918, nr. 12, județul S., având ca obiect înmatriculare fără achitarea taxei pentru emisiile poluante
.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă.
Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 1591alin. (4) Cod procedură civilă coroborat cu art. 21 din Constituția României, constată că în baza prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) Cod procedură civilă, este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.
Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pentru acțiunea introductivă, aspect față de care instanța constată că acțiunea este legal timbrată la acest termen de judecată (fila 10).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată și reclamantul a solicitat prin note de ședință judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că reclamantul nu a prezentat la dosar refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul marca Mitsubishi, cu număr de identificare JMBO_ 010079, fără plata taxei pentru emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Se mai subliniază de către grefierul de ședință faptul că înainte de începerea ședinței de judecată reprezentantul reclamantului, avocat P. Mircea, a depus la filele 15-34 din dosar note de ședință prin care arată că prin Decizia I. nr. 24/2011 s-a statuat că nu este necesară parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008.
În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.
P. J. S. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și
1
Înmatriculare a Autovehiculelor, obligarea acestei instituții la înmatricularea autoturismului marca Mitsubishi, serie sașiu JMBO_ 010079, proprietatea reclamantului fără achitarea taxei pe poluare.
În susținerea cererii, reclamantul a invocat și a dezvoltat pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei pe poluare.
Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Asupra cauzei pe fond, instanța reține următoarele:
La data de 7 decembrie 2012 reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată fără a face dovada că a solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului marca Mitsubishi, cu număr de identificare JMBO_ 010079, iar aceasta a refuzat înmatricularea sub motiv că taxa pe poluare nu a fost achitată.
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recunoaște dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, de a sesiza instanța de contencios administrativ în vederea reparării acestei vătămări.
Reclamantul nu a făcut însă dovada că s-a adresat Instituției P.
J. S. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor solicitând înmatricularea autovehiculului menționat în petit, astfel că nu există în speță o vătămare a drepturilor și intereselor sale, în sensul statuat prin textul legal sus evocat.
În această situație, cererea prin care solicită obligarea pârâtei la înmatriculare apare nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca nefondată acțiunea reclamantului M. S. -I. , cu domiciliul în localitatea Bobota, sat Bobota, nr. 92A, județul S., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A
AUTOVEHICULELOR
, cu sediul în localitatea Z., P. 1 D. 1918, nr. 12, județul S., pentru obligația de a face - înmatriculare autoturism fără plata taxei pentru emisiile poluante
.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 mai 2013.
Președinte, | Grefier, | |
I. D. -D. | V. | C. -L. |
Red. IDD/_
Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
2