Sentința civilă nr. 2618/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2618
Ședința publică din 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. F. - judecător
G. ier: N. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii, având ca obiect obligația de a face, promovată de reclamanta M. (C. ) M., cu domiciliul în B. M., Bd. B.
, nr. 10/81, județul M., în contradictoriu cu pârâta U. S. H., cu sediul în B., str. Ion G., nr. 13, sector3, și chematul în garanție M. E.
C. T. ȘI S., cu sediul în B., str. G-ral B. nr. 28 - 30, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, din partea pârâtei U. S. H., la data de_, note de concluzii.
Instanța văzând actele și lucrările dosarului, respinge excepția de necompetență și reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta M. (C. )
M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. "S. H. "; ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă, în termen de cel mult de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare acțiunii se arată că reclamanta a absolvit studii universitare de licență - Facultatea de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept din cadrul Universității S. H., promoția 2009, obținând titlul de Licențiat în Drept.
Reclamanta a solicitat pârâtei U. S. H. eliberarea diplomei de licență însă acest lucru nu s-a realizat nici până în prezent.
În consecință, prezenta acțiune este formulată în condițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în vederea obligării pârâtei la îndeplinirea obligației de eliberare a diplomei.
Potrivit art. 38 din Regulamentul din_ aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii parțiale sau complete - se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor.
Conform Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă și înregistrată sub nr. 1405/_, universitatea respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în termen de cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență.
Reclamanta a fost admisă să susțină examenul de licență din sesiunea iunie 2009, examen pe care l-a promovat.
În susținerea cererii reclamanta depune în copie act de identitate, adeverința studii, adresă răspuns pârâtă.
La data de_, pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M. ui E., C. și S. .
Prin întâmpinare, pârâta U. "S. H. "; B. a solicitat instanței să constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acesteia, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă sub nr. 1405/_ și cu prevederile art. 20 și art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284 din 28 septembrie 2007.
Pârâta a susținut că a informat și Romdidac SA - Compania de material didactic desemnată de MECT aducându-le la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă Romdidac SA prin mai multe adrese, a comunicat, că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisă a MECTS - Direcția G. ă Juridică și Control. În susținerea celor învederate a depus copie de pe adresa nr. 58/_ și înregistrată sub nr. 377/_ .
Întrucât, la data înscrierii reclamantei la cursurile Universității S. H. MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art. 116 și art. 141 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la acea dată), să invoce nelegalitatea în organizarea studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens, nu se justifică refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.
Prin chemarea în garanție pârâta solicită obligarea M. ui E., C. și S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și suplimentul la diploma pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004 în cuantum de 50 lei/zi de întârziere,
începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâta a arătat că potrivit art. 2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007, în vigoare la data când reclamanta a parcurs studiile superioare și a susținut licența, "M. E., C. și T. conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate"; iar conform art. 3 și 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007..."; evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, măsuri de corectare a lor; controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular.
Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. E., nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea
H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, precum și după intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
În concluzie, MECTS nu a aprobat în totalitate, necesarul de formulare solicitate de U. "S. H. "; B. .
Se arată că în condițiile în care au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil, oricărui subiect de drept. Pe de altă parte, nu se poate face discriminare între reclamantă și alți absolvenți, câtă vreme în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.
Prin întâmpinare, chemata în garanție M. E., C., T. și
S. a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.
În urma analizării documentațiilor transmise de către U. "S. H. ";, prin adresele 37450/_, 37629, 12356F/_, 49716/_, 32048,
36711, 40456/_, ministerul a transmis către ROMDIDAC SA avizul pentru achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților S. H. . Prin urmare, cererea universității este lipsită de obiect.
Susține că potrivit prevederilor legale responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Mai mult M. E., C., T. și S. a desemnat unitatea de specialitate și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.
În probațiune s-a depus contractul și adeverința de studii, cererea de eliberare a diplomei de licență și suplimentului la diplomă.
Analizând acțiunea și cererea de chemare în garanție prin prisma celor susținute de părți, din coroborarea probelor existente la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține următoarele:
U. "S. H. "; a fost înființată prin Legea nr. 443/_, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului
național de învățământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 și H.G. nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență, drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatică și altele.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, "activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri"; U. S. H. având învățământ la ZI, FR, ID acreditat/autorizat prin H.G. nr. 940/2004.
Din cuprinsul adeverinței depuse la dosar reiese că reclamanta a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a și promovat, astfel că în mod justificat acesteia i s-a eliberat adeverința din care rezultă că este licențiată.
Conform prevederilor capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă și înregistrată sub nr. 1405/_, universitatea respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în termen de cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, astfel că acțiunea este întemeiată în parte și va fi admisă în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la emiterea documentelor respective în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, având în vedere că pârâta este ținută în îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție M. ui E., C., T. și S. pentru tipărirea documentelor respective, dar și de activitatea Romdidac SA.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție M. ui E., C.
, T. și S. în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece admiterea cererii de chemare în garanție asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei U. S. H. de eliberare a reclamanților a diplomelor de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009. În cauză există o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Având în vedere că termenul de executare este prevăzut expres de lege, instanța constată că nu mai este necesară menționarea acestui termen și în hotărâre, motiv pentru care va respinge petitul formulat de pârâtă în acest sens.
Raportat la faptul că aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea în termen a hotărârii este prevăzută în alineatul al doilea al aceluiași articol, tribunalul consideră că aceasta poate fi solicitată doar în faza de executare, situație în care va respinge cererea formulată de pârâtă privind sancționarea chematei în garanție.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8,30 RON cheltuieli judiciare.
Pentru considerentele sus menționate, acțiunea și cererea de chemare în garanție, vor fi admise în parte, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamanta M. (C. ) M., cu domiciliul în B. M., Bd. B., nr. 10/81, județul M., în contradictoriu cu pârâta U. S. H., cu sediul în B., str. Ion G., nr. 13, sector 3 și, în consecință:
Obligă pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentele la diploma în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta
U. "S. H. "; B. în contradictoriu cu chematul în garanție M.
E., C., T. și S., cu sediul în B., str.G-ral B. nr.28 - 30, sector 1 și, în consecință:
Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamant.
Respinge cererea pârâtei în partea ce privește aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Obligă chemata în garanție la plata către reclamantă a sumei de 8,30 RON cheltuieli judiciare reprezentân taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 17 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. F. | N. | B. |
Red. V.F./_
Tred. N.B./_ - 5 ex.