Sentința civilă nr. 2710/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2710/2013
Ședința publică din data de 14 februarie 2013
Instanța compusă din: PREȘEDINTE L. C.
Grefier T. H.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant G. D. și pe pârâta A. F. P. C. -
N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului av. C. Răcășan, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c. Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004.
Totodată, se constată că la data de 14 februarie 2013, prin fax se comunică din partea pârâtei întâmpinare, prin care se invocă excepția tardivității, precum și excepția inadmisibilității cererii.
Reprezentanta reclamantului, depune la dosarul cauzei dovada
achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în
sumă de 0,30 lei și, față de întâmpinarea pârâtei, învederează instanței
că nu solicită termen, fiind în măsură să pună concluzii.
Nefiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, tribunalul constatând cauza în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a fondului, solicitând reprezentantei reclamantului să pună concluzii cu prioritate cu privire la excepțiile invocate de către reclamantă.
Reprezentanta reclamantului, față de excepția tardivității invocată de pârâtă, solicită respingerea, susținând că acțiunea a fost formulată în termen.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, solicită respingerea
acesteia, susținând că în opinia sa, procedura de contestare nu este necesară.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu acordarea cheltuielilor de judecată, constând din taxa
judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Tribunalul, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul G. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. a mun. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.279 lei reprezentând diferența între taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS4B nr. 1098051 din_ (5.138 lei) și suma restituită prin Înștiințarea de restituire nr. 24501 din_ emisă de A.F.P. C. -N. (2.859 lei), achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă sumei de 5.138 lei începând cu data prelevării (_ ) și până în data de_, precum și dobânda legală aferentă sumei de 2.279 lei pentru perioada cuprinsă între data de_ și data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: certificat de înmatriculare, contract de vânzare-cumpărare, chitanța de plată a taxei, Taxa specială pentru autoturisme, chitanța de plată a taxei, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată și ca tardiv introdusă, invocând:
excepția tardivității deoarece cererea a fost introdusă la instanța cu depășirea termenului prevăzut de art. 11 din L. 554/2004;
excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul nu a înțeles să exercite calea de atac prevăzută de lege în vederea anulării deciziei de calcul a taxei de poluare și a restituirii sumelor achitate în temeiul acestora, ci a înțeles să formuleze o simplă cerere de restituire adresată Administrației F. P.
C. -N., în afara termenului de 30 de zile.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a achitat suma de 5.138 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, iar urmare solicitării de restituire a taxei de către reclamant i-a fost deja restituită suma de 2.859 lei fiind reținută ca taxă de poluare diferența de 2.279 lei.
De asemenea, arătă că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second- hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.
Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor invocate, urmează a le respinge, observând că reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr. 24/2011 a Î., pronunțată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s- a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei.
La data de_ reclamantul a achitat suma 5.138 lei, cu titlu de taxa de primă înmatriculare, pentru autoturismul marca Volvo, tip V40, cu nr. de identificare YV1VW14F3YF438921, conform chitanței seria TS4B nr. 1098051 din data de_, la Trezoreria Municipiului C. -N. . Ulterior, în urma solicitării restituirii taxei, pârâta prin Înștiințarea de restituire nr. 24501 din_ emisă de A.F.P. a mun. C. -N. (f.13) i s-a restituit reclamantului suma de
2.859 lei, stabilind ca sumă datorată cu titlu de taxă de poluare suma de 2.279 lei.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 49.073 s-a arătat că se poate beneficia de această restituire numai dacă taxa achitată este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor legale privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 9).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.279 lei, reprezentând taxa de poluare, urmând a fi obligată pârâta să-i plătească reclamantului și dobândă legală în materie civilă calculată la suma de 5.138 lei percepută cu titlu de taxă de primă înmatriculare, de la data încasării acestei
taxe, respectiv_ și până la data de_, precum și la suma de 2.279 lei, taxă de poluare, începând cu data de_, care este prima zi după restituirea diferenței, și până la data plății efective a acestei sume.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, tribunalul reține că prin Decizia nr. 492/2006 a Curții Constituționale s-a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă aceasta a căzut in pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, terț în raport de convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătoreasca prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.
În acest context, ținând seama de gradul de complexitate a cauzei, dat inclusiv de existenta unei practici consecvente și unitare în materia dedusă judecății, precum și de valoarea creanței ce face obiectul pricinii de față, instanța apreciază că obligarea pârâtei la plata unui onorariu în cuantum de 800 lei apare ca fiind excesiv, astfel ca va dispune diminuarea acestuia la suma de 300 lei.
Drept consecință, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial parțial, în sumă de 339,3 lei (filele 24, 25 și 29).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.
D.
, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. Răcășan, cu sediul în
C. -N., str. P. nr. 22, ap. 13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.
C. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.279 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului și dobândă legală în materie civilă calculată la suma de 5.138 lei percepută cu titlu de taxă de primă înmatriculare, de la data încasării acestei taxe, respectiv_ și până la data de_, precum și la suma de 2.279 lei începând cu data de_ și până la data plății efective a acestei sume.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. C. T. H.
transferată la altă instanță semnează grefier șef secție
Red. 4 ex./L.C./D.M.
_