Sentința civilă nr. 2727/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2727/2013

Ședința publică din data de 14 februarie 2013

Instanța compusă din: PREȘEDINTE L. C.

Grefier T. H.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant I. I. A. și pe pârâta A. F. P.

C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal atât la prima cât și la doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, procedând la verificarea competenței în temeiul disp. art. 159/1 alin. 4 din C.p.c. Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Lg. 554/2004.

De asemenea, că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților la dezbateri.

Totodată, se constată că la data de 13 februarie 2013 s-a depus

din partea reclamantului dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.

Tribunalul reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la

dosar.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul I. I. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a mun. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.170 lei reprezentând taxa de poluare achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art110 TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului, certificat de înmatriculare a autoturismului, cartea de identitate a vehiculului, chitanța de plată a taxei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 2.170 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZSW315200, conform chitanței seria TS5 nr. 3130532 din data de_, la Trezoreria Municipiului C. -N. (f.13).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul a promovat prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei

reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.170 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicată.

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă instanța va obliga pârâta căzută în pretenții să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în sumă de 39,3 lei (fila 18).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.

I. A.

, cu domiciliul procesual ales în C. -N., C. D. nr. 25, ap. 13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.170 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. T. H.

transferată la altă instanță semnează grefier șef secție

Red.4 ex./L.A.C./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2727/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare